N”Doye: „Ă‚sta nu a fost fotbal”

Redactor:
Marius Pitaru
  • Publicat:
  • Actualizat:
N''Doye: „Ă‚sta nu a fost fotbal

Ousmane N’Doye spune că arbitrajul nu le-a fost favorabil „câinilor” și, la fel ca ceilalți dinamoviști, acuză starea gazonului de la Mediaș.

Golul tău a adus un punct pentru Dinamo…
Așa este. Am dansat de fericire fiindcă am reușit să marchez pentru prima oară de când îmbrac tricoul alb-roșu. Și a fost cu atât mai important pentru echipă pentru că am obținut un punct.

Ești mulțumit de rezultat, în condițiile în care adversarii voștri încearcă să evite retrogradarea?

Am remizat, dar acest punct ne poate ajuta în lupta pentru titlu. Cei de la Gaz Metan, chiar dacă sunt în subsolul clasamentului și se zbat să rămână și în sezonul următor în Liga I, au demonstrat că formează un grup puternic. În mod cert toți cei care vor juca la Mediaș vor avea probleme mari.

Cum ți s-a părut arbitrajul? A fost o fază controversată la Moți…
Lajos a fluierat foarte bine, nu ne-a ajutat deloc. Eu unul nu am simțit că ar fi luat decizii în favoarea noastră.

Cât de mult a influențat starea gazonului jocul vostru?
Ne-a fost foarte greu să jucăm pe un teren atât de prost. Sincer, ăsta nu a fost fotbal, nu puteam să dăm o pasă, să facem o combinație. A fost foarte greu…

Știri despre
Pe aceeași temă
Atenție, români! Este obligatoriu de la 31 decembrie și sunt vizați toți cetățenii care locuiesc la bloc

UE va consolida securitatea energetică după incidentele Nord Stream. Borrell: Sunt rezultatul unui act deliberat

FOTO Billel Omrani și alte vedete de la FCSB, trimise la echipa a doua! Cum arată acum atacantul

Este ştirea momentului în România. Aşa ceva!

O mare ȚEAPĂ! Credeai că e mai ECO, dar TE USTURĂ la buzunar mai ceva ca...

Așa se explică totul! Ce studii și câte clase are Cristi Mitrea, de fapt. Adevărul despre concurentul de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici” de la Pro TV
Așa se explică totul! Ce studii și câte clase are Cristi Mitrea, de fapt. Adevărul despre concurentul de la „Sunt…
CINE I-A LUAT LOCUL lui Mihai Bendeac! Anunțul făcut chiar acum de Antena 1

18 lei, o sticlă de ulei de floarea-soarelui, din decembrie

Impactul COVID asupra creierului. Analiza pe care trebuie să o faci dacă simptomele neurologice persistă

Momente incredibile la tv: Și-a pierdut „castitatea” în fața telespectatorilor

Avion de pasageri din Singapore, escortat de avioane militare după o ameninţare cu bomba

BANCUL ZILEI: Ion este obligat să facă amor sălbatic: Măi, Marie, știi tu ce efort presupune o partidă de sex?

Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc

Acum se bat, dar înainte se pozau nud! Poze interzise cu foștii soți Reghecampf

BMW a lansat cel mai frumos SUV din ultimii ani. XM merită toată atenția

FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul

FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!