Napoli rămâne optimist:** „Putem câștiga la Ploiești!”

  • Publicat:
  • Actualizat:
Napoli rămâne optimist:**

Fără gol marcat în precedentele două etape, în care a pierdut de fiecare dată la limită, echipa severineană speră să scape de ultimul loc al clasamentului după meciul cu Petrolul. Antrenorul Nicolo Napoli nu pare îngrijorat de faptul că elevii săi nu s-au antrenat în primele două zile ale săptămânii și dă exemplu situația din urmă cu o lună. „Și înaintea meciului de la Vaslui, jucătorii mei nu s-au antrenat timp de 2 zile și am fost învinși în prelungiri, după o evoluție bună, în care meritam un egal”, a precizat italianul, care nu se poate lăuda decât cu două remize în cele cinci etape de la instalarea sa pe banca tehnică a echipei severinene.

„Lupii dacici” cred că pot răpune „lupii galbeni”
Deși Petrolul vizează un loc în Europa League și a surclasat pe propriul teren Ceahlăul Piatra Neamț (5-0) și Pandurii Târgu Jiu (4-0), Napoli crede că echipa sa e capabilă de surpriză la Ploiești. „Suntem conștienți de faptul că ne așteaptă un meci foarte greu la Ploiești. Petrolul e una dintre echipele valoroase ale Ligii I. Pentru noi orice meci e important și avem nevoie de puncte pentru a urca în clasament. Sperăm să facem un meci bun și chiar să câștigăm la Ploiești!”, a dezvăluit Napoli. Ca și jucătorii, antrenorul speră ca echipa să se redreseze și financiar. „Băieții sunt nemulțumiți din cauză că încă nu și-au primit banii. Sunt jucători profesioniști, au semnat contracte cu clubul și e dreptul lor să-și ceară salariile restante de trei luni. Situația de la echipă este foarte grea. Nu este principala problemă că jucătorii au refuzat să se antreneze, ci aceea că nu vine un investitor pentru a remedia problemele financiare. Îi înțeleg pe băieți pentru că asta e meseria lor și din fotbal își câștigă banii. Mulți au familii, au copii, au nevoie de bani pentru mâncare, pentru chiriile locuințelor. Și eu sunt de o lună și jumătate la echipă și nu am primit vreun ban! Așteptăm și noi să vină un investitor, domnul Tudose sau oricine, pentru a se liniști apele”, a precizat Napoli.

Pe aceeași temă
'Iub, te-am regulat cum trebuie?' Avem discuțiile dintre iubita lui Dragnea și amantul Paul
'Iub, te-am regulat cum trebuie?' Avem discuțiile dintre iubita lui Dragnea și amantul Paul
Simeone, genial: Cum şi-a justificat, încă o dată, salariul colosal, cel mai mare din lume
Simeone, genial: Cum şi-a justificat, încă o dată, salariul colosal, cel mai mare din lume
Hotelul Intercontinental îşi schimbă numele. Ce denumire va avea hotelul de cinci stele din centrul Capitalei
Hotelul Intercontinental îşi schimbă numele. Ce denumire va avea hotelul de cinci stele din centrul Capitalei
Fanul lui Arsenal care din agent de pază în Londra a devenit președintele țării. E bigam și a trecut printr-o tragedie
Fanul lui Arsenal care din agent de pază în Londra a devenit președintele țării. E bigam și a trecut printr-o…
Laurenţiu Reghecampf, STENOGRAME incendiare: „Dai declaraţii în ziare? O să ne cunoaştem!”/ Mă ameninţi acum?”.
Laurenţiu Reghecampf, STENOGRAME incendiare: „Dai declaraţii în ziare? O să ne cunoaştem!”/ Mă ameninţi acum?”.
Lovitură devastatoare! Ce s-a întâmplat cu averea lui Petrică Mîțu-Stoian
Lovitură devastatoare! Ce s-a întâmplat cu averea lui Petrică Mîțu-Stoian
Anna Lesko, mai sexy ca oricând la 42 de ani. Cum a pozat artista
Anna Lesko, mai sexy ca oricând la 42 de ani. Cum a pozat artista
Cele mai perverse OBICEIURI ale oamenilor. „Sunt de-a dreptul ȘOCANTE”
Cele mai perverse OBICEIURI ale oamenilor. „Sunt de-a dreptul ȘOCANTE”
Descoperire șocantă în cea mai mare insulă artificială de gunoi din ocean. Omenirea, condamnată?
Descoperire șocantă în cea mai mare insulă artificială de gunoi din ocean. Omenirea, condamnată?
Conversațiile intime dintre Irina şi amant! Dar stai să vezi ce poze îi dădea: 'Te-am...
Conversațiile intime dintre Irina şi amant! Dar stai să vezi ce poze îi dădea: 'Te-am...
ȘOCUL ANULUI despre PFIZER! Este răsturnare totală de situație! Anunț pentru cei vaccinați cu DOUA DOZE
ȘOCUL ANULUI despre PFIZER! Este răsturnare totală de situație! Anunț pentru cei vaccinați cu DOUA DOZE
Urmează a zecea extragere la Loteria de Vaccinare. Vezi dacă te afli printre câştigătorii extragerilor trecute
Urmează a zecea extragere la Loteria de Vaccinare. Vezi dacă te afli printre câştigătorii extragerilor trecute
Anna Lesko, mai sexy ca oricând la 42 de ani. Cum a pozat artista
Anna Lesko, mai sexy ca oricând la 42 de ani. Cum a pozat artista
Pregătiri pentru sfârşitul lumii: Cutia Neagră a Pământului va documenta posibila prăbuşire a civilizaţiei
Pregătiri pentru sfârşitul lumii: Cutia Neagră a Pământului va documenta posibila prăbuşire a civilizaţiei
Adolescent, momit acasă de un bărbat. Când au văzut cine e au rămas perplecși!
Adolescent, momit acasă de un bărbat. Când au văzut cine e au rămas perplecși!
A fost publicat topul oraşelor cu cel mai groaznic trafic din lume. Pe ce loc este Capitala şi cu ce viteză merge în medie un bucureştean
A fost publicat topul oraşelor cu cel mai groaznic trafic din lume. Pe ce loc este Capitala şi cu ce…
BANCUL ZILEI – Ion, Maria și supozitoarele buclucașe
BANCUL ZILEI – Ion, Maria și supozitoarele buclucașe
Cum face Dacia Spring istorie în Europa: Nu s-a descurcat strălucit la testele de accident, dar bate recorduri de vânzări VIDEO
Cum face Dacia Spring istorie în Europa: Nu s-a descurcat strălucit la testele de accident, dar bate recorduri de vânzări…
Mişcare fulger în România. Decizia mult aşteptată, la care milioane de români sperau, a fost publicată în Monitorul Oficial
Mişcare fulger în România. Decizia mult aşteptată, la care milioane de români sperau, a fost publicată în Monitorul Oficial
Dezvăluirea șocantă făcută de Donna D’Errico la 23 de ani după rolul din Baywatch
Dezvăluirea șocantă făcută de Donna D’Errico la 23 de ani după rolul din Baywatch
Oana Roman ajuns cu fiica ei la medic! Care este starea de sănătate a fetiței ei, Isabela: ''E cuminte și curajoasă” / FOTO
Oana Roman ajuns cu fiica ei la medic! Care este starea de sănătate a fetiței ei, Isabela: ''E cuminte și…
Una dintre cele mai dorite femei din România este hărțuită de un obsedat!
Una dintre cele mai dorite femei din România este hărțuită de un obsedat!
10 lucruri vitale dacă ai diesel şi pleci pe zăpadă
10 lucruri vitale dacă ai diesel şi pleci pe zăpadă
FOTO. Alexia Eram s-a pozat în lenjerie intimă! Fiica Andreei Esca, apariție controversată
FOTO. Alexia Eram s-a pozat în lenjerie intimă! Fiica Andreei Esca, apariție controversată
FOTO. Karmen, fiica lui Adi Minune, și-a etalat „silicoanele” în costum de baie
FOTO. Karmen, fiica lui Adi Minune, și-a etalat „silicoanele” în costum de baie