Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Napoli a fost prezentat jucătorilor!** „Continuă munca lui Lucescu!”

Napoli a fost prezentat jucătorilor!** „Continuă munca lui Lucescu!”

Tehnicianul italian Nicolo Napoli și-a intrat în pâine la FC Brașov. Tehnicianul a fost prezentat dimineață, jucătorilor, chiar de către președintele Consiliului de Administrație al FC Brașov, Ioan Neculaie, care are încredere că va putea continua proiectul început de Răzvan Lucescu în urmă cu 2 ani: „Sunt convins că Nicolo Napoli poate continua munca lui Răzvan Lucescu, doar a fost jucător 20 de ani la o echipă titrată în Europa. Mi-a plăcut mult cum a jucat Craiova în sezonul trecut, când el a fost antrenor acolo. După ce a plecat el, au fost cam subțirei". Neculaie a precizat că obiectivul lui Napoli va fi clasarea pe un loc ce va permite participarea într-o cupă europeană: „Evident că o să le trasăm ca obiectiv calificarea într-o cupă europeană. Ajunge un an de acomodare în Liga 1, grupul e închegat, antrenorul pe care l-am avut a fost unul dintre cei mai buni, dovadă că astăzi este selecționerul echipei naționale. Noul tehnician trebuie să ducă munca începută de Răzvan mai departe, să demonstreze că s-a lucrat intens pe aici".
Napoli a fost prezentat jucătorilor!** "Continuă munca lui Lucescu!"

Tehnicianul italian Nicolo Napoli și-a intrat în pâine la FC Brașov. Tehnicianul a fost prezentat dimineață, jucătorilor, chiar de către președintele Consiliului de Administrație al FC Brașov, Ioan Neculaie, care are încredere că va putea continua proiectul început de Răzvan Lucescu în urmă cu 2 ani: „Sunt convins că Nicolo Napoli poate continua munca lui Răzvan Lucescu, doar a fost jucător 20 de ani la o echipă titrată în Europa. Mi-a plăcut mult cum a jucat Craiova în sezonul trecut, când el a fost antrenor acolo. După ce a plecat el, au fost cam subțirei”.

Neculaie a precizat că obiectivul lui Napoli va fi clasarea pe un loc ce va permite participarea într-o cupă europeană: „Evident că o să le trasăm ca obiectiv calificarea într-o cupă europeană. Ajunge un an de acomodare în Liga 1, grupul e închegat, antrenorul pe care l-am avut a fost unul dintre cei mai buni, dovadă că astăzi este selecționerul echipei naționale. Noul tehnician trebuie să ducă munca începută de Răzvan mai departe, să demonstreze că s-a lucrat intens pe aici”.

După ce a fost prezentat de Ioan Neculaie și după ce a avut o scurtă discuție cu noii săi elevi, Nicolo Napoli a plecat la primul antrenament în calitate de antrenor al „stegarilor”. Napoli și-a adus la Brașov și un preparator fizic italian, în persoana lui Enrico Busolin. „Galben-negrii” se vor pregăti la Brașov până duminică, când vor merge într-un stagiu de pregătire în Elveția, 8 zile urmând să stea la Anzer, iar 4 la Les Diableretes. FC Brașov are deja două amicale stabilite în Elveția, cu Zamalec (campioana Egiptului) și cu Sochaux (locul 7 în prima ligă din Franța).

Altfel, mijlocașul brazilian Ezequias acuză o viroză severă acută și va lipsi de la antrenamente 3-4 zile.

articol scris de Bogdan FLORIN
 

 

Parteneri
UEFA a suspendat pe viață un antrenor care filma sportivele cu camere ascunse. Ce au descoperit anchetatorii
Mediafax
Cine era Amalia, doctorița moartă pe DN52. Femeia ar fi fost lovită cu mașina intenționat
Cancan.ro
Gelu Voican Voiculescu și-a dat fiica în judecată după ce i-a vândut fictiv un conac ca să scape de executarea RAPPS. Ce a decis instanța
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Andreea Tonciu, senzuală în costum de baie. Imagini de senzație cu bruneta din vacanță! S-a văzut aproape tot prin bikini
Ce se întâmplă, doctore?
EXCLUSIV: Reformele și proiectele din PNRR rămân sub supraveghere până la 5 ani după ultima plată. Bruxelles-ul poate face controale, verificări și audituri
Economedia
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Râzi cu lacrimi
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Descopera.ro
Nu a luat 150.000 euro! Câți bani a primit Dumbo de fapt, de la Pro TV, pentru că a câștigat Desafio: Aventura
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Oficial: când se lansează noul joc al seriei World of Tanks
Go4Games
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Promotor.ro