Nae Constantin, cooptat ca „secund” la Petrolul. Răzvan Lucescu a ales și locul primului cantonament

Redactor:
Marian Dima
Nae Constantin, cooptat ca
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce s-a decis să rămână la Petrolul, antrenorul Răzvan Lucescu a luat prima decizie cu privire la completarea staff-ului său. Astfel, din sezonul viitor, la echipa ploieșteană va activa și Nicolae Constantin. Acesta va fi numit antrenor secund.

Nae Constantin, fost jucător la echipa fanion a județului Prahova, unde a jucat peste 70 de meciuri (cele mai multe în perioada 1997-2000), a lucrat alături de Răzvan ca jucător la FC Brașov și Rapid. Acesta urmează să se ocupe de studiul tactic al echipelor adverse. Tehnicianul de 40 de ani nu e la prima experiență ca „secund”, el mai lucrând până acum alături de Daniel Isăilă la Sportul Studențesc (foto mic) și FCM Târgu Mureș.

Daniel Isăilă, Cătălin Mulțescu și Nae Constantin (de la stânga la dreapta), erau antrenorii Sportului Studențesc la reunirea echipei bucureștene pe 2 iulie 2012. Foto: Marius Anghel

Constantin a luat contact cu atmosfera din sânul echipei „lupilor galbeni” cu câteva săptămâni în urmă, când a asistat la câteva antrenamente ale lui Lucescu jr.

Primele emoții, pe 23 iunie

Petrolul va intra în „focul” jocurilor europene, la fel ca și sezonul trecut, în turul 2 preliminar al Europa League, care se va desfășura pe 17 și 24 iulie. Pentru „lupi”, primele emoții vor fi la tragerea la sorți a partidelor din primele două tururi de calificare, care este prevăzută pentru ziua de 23 iunie 2014. Atunci, galben-albaștrii vor afla posibilele adversare (foarte probabil, ploieștenii se vor întâlnii cu una dintre echipele calificate din primul tur preliminar, care este programat în 3 și 10 iulie).

Au ales tot Maribor

În altă ordine de idei, ocupanta locului trei la finalul sezonului 2013-2014 va efectua cantonamentul centralizat din vară în Slovenia, la fel ca și anul trecut. Convinși de condițiile excelente oferite de stațiunea Maribor, petroliștii își vor desfășura antrenamentele în același complex sportiv „Futbal Complex Pohorje”, programul amicalelor urmând să fie făcut public în perioada următoare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31 MAI
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31 MAI
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup