Munti: „Îmi doresc enorm să bat Steaua, nici în glumă să nu aud de Gigi”** Becali: „N-am chef să-mi râdă Dorinel în nas”

Munti:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali a ajuns la cota 12 antrenori de când a preluat-o pe
Steaua. Rând pe rând, fostele mari glorii din generația de aur,
Hagi, Munteanu sau Lăcătuș au fost umiliți de patronul din Ghencea.
Dintre aceștia, Dorinel a fost cel mai acid la adresa
latifundiarului, Munti taxându-l pe acesta ori de câte ori a avut
ocazia.

Astăzi, Munti și Steaua sunt față în față și cel mai selecționat
jucător din istoria naționalei dorește să învingă pentru a-i mai da
o palmă morală lui Becali.

Îmi doresc enorm să bat Steaua. E tragic ce s-a întâmplat
cu Ilie, însă mirajul din Ghencea a mai făcut o victimă, așa cum am
fost și eu în urmă cu ceva timp. Mă rog, se pare că am fost
privilegiat să stau o lună și jumătate, însă nu vreau să aud de o
revenire acolo nici în glumă. Ne facem de râs în toată lumea
schimbând antrenorii atât de des. Uitandu-mă înapoi, îmi dau seama
că am făcut o mare greșeală venind la Steaua. Nu trebuia să accept
propunerea lui Becali. În Ghencea e greu ca un antrenor să reziste
măcar un an, cei de-acolo trebuie să se-învețe minte…
Continuitatea e temelia performanței
„, a fost de părere
Dorinel Munteanu.

Presiune
și în Ghencea

Nici patronul Stelei nu l-a iertat pe Munteanu pentru „obrăznicia”
de care a dat dovadă după ce a fost mazilit din Ghencea. De fiecare
dată, Dorinel a criticat public fiecare decizie a lui Gigi legată
de banca tehnică, așa că Gigi fierbe să își ia revanșa.

E treaba voastră ce faceți, dar trebuie să câștigați acest
meci. N-am chef să îmi râdă Dorinel Munteanu în nas
„, a
fost discursul ținut de Becali în vestiarul Stelei, conform
Sport.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele