Motivul incredibil pentru care Ante Puljic s-a înfuriat și a răbufnit public împotriva DDB: a aflat că o parte dintre colegii săi a primit bani din salarii, iar el a fost „sărit” | EXCLUSIV

  • Publicat:
  • Actualizat:

Noi informații ies la iveală despre conflictul din vestiarul lui Dinamo, iscat la ședința dintre jucători și conducerea DDB. După intrarea în insolvență, fotbaliștii care au dus greul ultimului sezon s-au simțit trădați de luarea acestei decizii. Cel mai vehement a fost croatul Ante Puljic, unul dintre liderii echipei, care a ieșit și public cu o declarație.

ProSport a aflat motivul incredibil pentru care Ante Puljic s-a enervat și a declarat că va pleca de la Dinamo dacă nu este plătit: câțiva dintre colegii săi cu „greutate” din vestiar, printre care Deian Sorescu, Paul Anton și Adam Nemec, ar fi primit câte un salariu, cel puțin, dintre cele restante.

Motivul pentru care Ante Puljic a răbufnit public împotriva DDB. Unii colegi de la Dinamo și-au primit salariile, el nu

În clipa în care a aflat, Puljic a rămas șocat și a decis să nu mai accepte nicio clipă în care să fie umilit de cei care se ocupă de gestionarea situației de la Dinamo. Din informațiile ProSport, banii care ar fi ajuns deja la fotbaliștii alb-roșilor sunt de la un sponsor și nu ar fi putut acoperi sumele necesare pentru tot lotul „câinilor”.

Fundașul central revenit în „Ștefan cel Mare” în 2019 a declarat joi că în săptămâna ce urmează va părăsi definitiv echipa dacă nu i se vor plăti salariile restante.

„Situația este foarte rea! Eu nu dau bir cu fugiții, însă lucrurile devin clare. Nu știu alții ce vor face, dar eu marți plec acasă dacă nu mi se vor plăti salariile!

Dacă lucrurile nu se schimbă, asta e situația. Puteam pleca de azi pentru că au trecut cele 15 zile de când am depus foile”, declara Puljic pentru GSP.

Dusan Uhrin, antrenorul principal, a plecat din România în cursul zilei de vineri, 2 iulie, după incidentul de la ședința de pregătire susținută de dinamoviști cu o zi înainte.

Liderii echipei au intervenit peste discursul lui Dusan Uhrin, după ce tehnicianul a încercat să-i convingă să evolueze în meciurile amicale stabilite. Fotbaliștii i-au reproșat că dorește să împartă vestiarul și să facă două tabere. Totodată, fotbaliștii cu experiență i-au cerut acestuia să nu se amestece în inițiativele lor

Uhrin a realizat că a pierdut vestiarul și a decis să plece în Cehia pentru câteva zile pentru a lua o decizie în ceea ce privește viitorul său la formația din „Ștefan cel Mare”.

Andrei Trifan / Autor
Fotbalul este viața lui. Actualul Redactor-șef al ProSport s-a îndrăgostit de Sportul Rege pe vremea Generației de Aur și a jucat, el însuși, la nivel de juniori, pentru formațiile de Liga 1 Rocar și FC Național mai bine de 11 ani. A absolvit Colegiul Național Tudor Vianu, dar pasiunea ... citește mai mult
Poate cumva neobișnuit pentru jurnalismul de sport, Victor și-a făcut ucenicia într-un domeniu total diferit. Primul job l-a avut la 19 ani în cadrul unei companii multinaționale de outsourcing unde a stat până la 23 de ani. Un an mai târziu a fost primit, în probe, la Gazeta Sporturilor ... citește mai mult
Știri despre
Pe aceeași temă
ULTIMA ORĂ! Vladimir Putin, operat de cancer! Liderul de la Kremlin a ajuns de urgență la spital!
ULTIMA ORĂ! Vladimir Putin, operat de cancer! Liderul de la Kremlin a ajuns de urgență la spital!
Mesajul straniu publicat, cu o zi înainte de tragedie, de motociclistul care a murit pe şoseaua Hunedoara-Călan
Mesajul straniu publicat, cu o zi înainte de tragedie, de motociclistul care a murit pe şoseaua Hunedoara-Călan
Detaliile din spatele anulării votului României la Eurovision. Juriul din România a acordat punctaj maxim Moldovei, dar organizatorii nu au luat în considerare. TVR, reacţie dură: Reguli schimbate în timpul jocului
Detaliile din spatele anulării votului României la Eurovision. Juriul din România a acordat punctaj maxim Moldovei, dar organizatorii nu au…
Kylian Mbappe s-a decis în legătură cu viitorul său: „Decizia mea e luată!” Când anunță atacantul francez ce va face
Kylian Mbappe s-a decis în legătură cu viitorul său: „Decizia mea e luată!” Când anunță atacantul francez ce va face
Se fac angajări la ANAF! Se dau salarii și sporuri URIAȘE. Pentru multe dintre posturi nu se cere deloc experiență
Se fac angajări la ANAF! Se dau salarii și sporuri URIAȘE. Pentru multe dintre posturi nu se cere deloc experiență
Ce PREVESTEȘTE eclipsa totală de „Lună SÂNGERIE”? Tot ce trebuie să știm!
Ce PREVESTEȘTE eclipsa totală de „Lună SÂNGERIE”? Tot ce trebuie să știm!
Vești bune pentru sute de mii de români! Cresc salariile: ”Nu poate fi mai mic de 3.000 lei lunar”
Vești bune pentru sute de mii de români! Cresc salariile: ”Nu poate fi mai mic de 3.000 lei lunar”
Informație de ultima oră! GERMANIA anunță o decizie istorică în Europa. SE PREGĂTEȘTE
Informație de ultima oră! GERMANIA anunță o decizie istorică în Europa. SE PREGĂTEȘTE
Putin, operat de urgență. Două sosii sunt pregătite să-l înlocuiască!
Putin, operat de urgență. Două sosii sunt pregătite să-l înlocuiască!
„Scutul” natural împotriva ţânţarilor. Top 11 plante care alungă ţânţarii din casă
„Scutul” natural împotriva ţânţarilor. Top 11 plante care alungă ţânţarii din casă
Și-a pierdut virginitatea la tv, iar spectatorii au amuțit. Nimeni nu se aștepta la asta!
Și-a pierdut virginitatea la tv, iar spectatorii au amuțit. Nimeni nu se aștepta la asta!
Un semn de îngrjijorare: Situaţia de pe burse arată exact ca cea dinaintea crizei din 2008 / Indicele FTSE All-World se află la cea mai lungă serie de pierderi săptămânale
Un semn de îngrjijorare: Situaţia de pe burse arată exact ca cea dinaintea crizei din 2008 / Indicele FTSE All-World…
BANCUL ZILEI – O studentă plătește în natură în schimbul unui examen promovat: Dom’profesor, și să stiu că fac…
BANCUL ZILEI – O studentă plătește în natură în schimbul unui examen promovat: Dom’profesor, și să stiu că fac…
Cum arată TransPerişani - drumul de munte alternativă la „infernul” de pe Valea Oltului VIDEO
Cum arată TransPerişani - drumul de munte alternativă la „infernul” de pe Valea Oltului VIDEO
Când au văzut ce făcea fata de 21 de ani la piscina comună, vecinii au rămas muți. Familia, evacuată din complex!
Când au văzut ce făcea fata de 21 de ani la piscina comună, vecinii au rămas muți. Familia, evacuată din…
Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu
Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu
Imagini spectaculoase din dronă cu o parcarea GIGANT plină cu mașini Dacia, proaspăt ieșite din fabrică
Imagini spectaculoase din dronă cu o parcarea GIGANT plină cu mașini Dacia, proaspăt ieșite din fabrică
FOTO. Antonia, cu sânii la vedere! Cum s-a lăsat pozată soția lui Velea
FOTO. Antonia, cu sânii la vedere! Cum s-a lăsat pozată soția lui Velea
FOTO. Cea mai frumoasă atletă din lume renunță la 23 de ani! Cum arată și ce a ales să facă
FOTO. Cea mai frumoasă atletă din lume renunță la 23 de ani! Cum arată și ce a ales să facă