Moți agită apele la Dinamo: „O să vedeți ce înseamnă plecarea lui Borcea!”** Fostul ‘câine’ amenință clubul cu memoriul dacă nu își primește banii

Moți agită apele la Dinamo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cosmin Moți le transmite oficialilor dinamoviști că se va adresa comisiilor LPF dacă nu îi vor fi achitate restanțele salariale în cel mai scurt timp

Fundașul lui Ludogoreț consideră că plecarea lui Cristi Borcea din ” Ștefan cel Mare” este cea mai mare problemă cu care se vor confrunta foștii săi colegi

La finalul amicalului Ludogoreț – Steaua 1-1, Cosmin Moți (27 de ani) a explicat pentru ProSport de ce va suferi Dinamo și de ce fosta lui rivală are cel mai bun lot din Liga I, în opinia sa.

Cosmin, ai jucat din nou contra Stelei, cum a fost?
Sincer? Nu a fost ca într-un meci DinamoSteaua. Nici măcar n-a fost oficial, pentru că atunci adrenalina ar fi fost în mod sigur destul de ridicată.

Cum ți s-a părut Steaua?
Deși o spun cu un oarecare regret, se vede că Steaua are cel mai valoaros lot din Liga I, chiar și fără internaționali. Însă, să știți că și nouă ne-au lipsit în meciul cu ei opt jucători care de obicei sunt titulari.

În prima repriză, Adi Rocha nu prea a mișcat în fața ta…
Nu are nicio importanță. Dacă tot a reușit să marcheze, nu cred că asta mai contează acum.

„Borcea e cea mai mare pierdere”

Urmărești ce se mai întâmplă la Dinamo?
Sigur! Consider că plecarea lui Cristi Borcea este cea mai mare pierdere pentru bunul mers al acestei echipe.

Ce vrei să spui?
Cristi Borcea a însemnat foarte mult pentru Dinamo din toate punctele de vedere. A fost omul care a știut să ne mobilizeze cel mai mult atunci când noi aveam mare nevoie de cineva. O să vedeți că o să se vadă lipsa dânsului.

Foștii tăi colegii tăi au în continuare restanțe salariale…
Este păcat că se întâmplă astfel de lucruri, însă cei de la Dinamo ar face bine să rezolve cât mai repede și problemele mele.

Poți fi mai concret?
Șefii de acolo au în continuare restanțe salariale și la mine. Mai am de primit bani pe lunile aprilie, mai și iunie, iar dacă nu-mi vor rezolva cât mai repede aceste probleme, atunci voi depune memoriu. Să știi că am mai lăsat și eu de la mine, dar până la urmă este munca mea și nu vreau să mai aștept la infinit.

Ce îi lipsește acum lui Dinamo să câștige campionatul?
Liniștea! Și, repet, o să vedeți că o să conteze mult plecarea lui Cristi Borcea.

Și Ganea a depus memoriu

Datoriile pe care conducerea lui Dinamo le are către foștii jucători sunt nenumărate. În afara lui Moți, un alt fost jucător al „câinilor” cu probleme din acest motiv este Liviu Ganea. Atacantul a fost vândut iarna trecută la CFR Cluj și, odată cu transferul, a renunțat și la 10.000 de euro din datoria pe care o avea de primit. Totuși, restul de 12.000 de euro nu i-a primit nici până acum, astfel că fotbalistul a depus în urmă cu puțin timp un memoriu la LPF pentru recuperarea datoriei.

„Câinii” l-au împrumutat ieri pentru un sezon pe internaționalul U-17 Dorin Rotariu de la ACS Recaș, nepotul lui Iosif Rotariu. Acesta poate evolua ca mijlocaș central ofensiv sau atacant

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen