Momente dificile pentru Nae Manea: „La început a fost dureros. Știe ce boală are, iar asta îl distruge. Depinde de Dumnezeu”. Gino Iorgulescu i-a sărit în ajutor fostei legende a Rapidului

Momente dificile pentru Nae Manea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nicolae Manea, în vârstă de 60 de ani, fost jucător și antrenor al Rapidului, trece prin cea mai dificilă perioadă din viața acestuia. Diagnosticat cu boala secolului, cancerul, acesta a devenit de nerecunoscut. Momentele teribile prin care trece au fost povestit în amănunt de fiul său, Florin Manea, care a dezvăluit care sunt șansele de supraviețuire ale tatălui său, dar și faptul că președintele Ligii Profesioniste de Fotbal a contribuit cu 5.000 de euro pentru tratamentul pe care Manea îl urmează la Nisa, loc sugerat de Mircea Sandu, care s-a tratat în urmă cu câțiva ani la spitalul de acolo:

„E cea mai neagră perioadă din viața mea. Simțea niște înțepături în stomac și i-am zis să meargă la un RMN. A doua zi, după ce a făcut, m-a sunat să-mi spună că are cancer. Nu-mi venea să cred! Eu m-am mișcat repede, că el nu știa ce să mai facă. Am fost la specialiști și în Germania, care ne-au dat același diagnostic. Medicii ne-au recomandat ca, pentru a începe acest tratament, să facem o biopsie și am mers imediat la Nisa, la propunerea lui Mircea Sandu.

Speram că poate s-au înșelat medicii din România. Totul a pornit de la ficat și s-a extins, sunt metastaze. A slăbit vreo 20 și ceva de kilograme. Te schimbă acest tratament. La ce-i bagă în corp, dacă-ți aruncă cineva substanța aia pe mână, te arde. Îi este greu să meargă singur pe distanțe mari. Este cea mai grea perioadă, când acele celule sunt bombardate. La început a fost curajos, dar este greu. Când stai la spital, știi ce boală ai, te uiți pe perete toată ziua, iar asta te distruge. Ia pastile care omoară durerea, însă te iau de cap. O dată a dormit de la 3 și până a doua zi. Medicii au zis că sunt șanse, dar acum depinde și de Dumnezeu.

Nu am primit vreun leu de la Rapid sau alt ajutor. Dinu Gheorghe a spus că va vira 18.000 de euro în contul tatălui meu. 1.650 de euro costă fiecare zi de spitalizare. Îi mulțumesc domnului Gino Iorgulescu, fiindcă i-a plătit lui tata 5.000 de euro. Și Mircea Lucescu m-a sunat imediat după ce a aflat. Nu am nevoie de ajutor. O să mă lupt, fiindcă în cariera mea de impresar am strâns niște bani. Cine te poate ajuta ca prieten, e binevenit. Chimioterapia costă separat. 2.000 de euro pe săptămână. Plus chiria, plus cheltuielile, plus mâncarea. Dar nu mă interesează, vreau ca tata să se facă bine. Un om care a jucat 25 de ani pentru Rapid să fie tratat așa… Să i se dea măcar dreptul lui, banii pentru care a muncit! Pentru că, Doamne ferește, peste câteva zile poate nu mai am nevoie de ei. S-a îmbolnăvit de la stres și supărări. Asta i-a adus Rapidul lui”, a declarat acesta pentru Look TV.

Nae Manea a evoluat 19 sezoane pentru Rapid, reușind să câștige un singur trofeu, în 1975, Cupa României. Se numără printre cei mai îndrăgiți foști jucători ai giuleștenilor.

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Ungaria, AJUTOR NESPERAT pentru România. Au dat vestea uriașă chiar astăzi, 23 APRILIE: Avem un plan
Ungaria, AJUTOR NESPERAT pentru România. Au dat vestea uriașă chiar astăzi, 23 APRILIE: Avem un plan
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen