Moldovenii, învinși de Herghelegiu lor. Craiova bate și Ceahlăul și e lângă podium

Redactor:
Cosmin Staicu
Moldovenii, învinși de Herghelegiu lor. Craiova bate și Ceahlăul și e lângă podium
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul atacant al Iașului a dat un gol și un assist la primul meci jucat ca titular în Liga I pentru CS Universitatea

Pe frigul crunt din Bănie, acompaniat la începutul și finalul jocului Craiova – Ceahlăul și de o ploaie care te îngheța la propriu, doar puțin peste 2.000 de craioveni au ajuns la stadion pentru a urmări ultimul meci din campionat disputat pe „Ion Oblemenco”. Majoritatea veniseră la casele de bilete mai mult pentru a-și asigura intrarea la meciul cu Steaua, auzind probabil că s-au vândut deja mai mult de jumătate din tichetele scoase la vânzare. Partida cu Ceahlăul a fost privită din afară ca un antrenament al alb-albaștrilor înaintea derby-ului de joi, dar Cârțu și Săndoi nu și-au construit echipa și jocul în perspectiva duelului cu Steaua. Jolly-joker-ul lor favorit, Târnăcop, a fost folosit iar în dreapta defensivei, iar dacă Ivan n-a convins cu Rapidul, Herghelegiu a primit și el șansa primului meci ca titular în campionat.

Fostul ieșean n-a dezamăgit, iar după o scurtă dezmorțeală l-a asistat perfect pe Bawab la deschiderea scorului. Căpitanul Brandan a declanașat faza, iar Herghelegiu a scos în 6 metri o minge pentru care coechipierul iordanian l-a privit ca pe Allah. Craiova nu s-a desprins însă, fiindcă și-a continuat metahna dobândită la meciul cu Rapid și a ratat mai mult decât era cazul. Mateiu a lovit bara după ce tot el îl țintise mai devreme pe Calancea, bravul plăieș care avea să-l blocheze și pe Băluță. Acka a intrat la vestiare mai devreme decât colegii din cauza unei rurpturi musculatre și probabil ivorianul va rata derby-ul din Cupă. Oltenii și-au continuat șirul ocaziilor și în partea a doua, cu Mateiu ajungând la 4 șanse irosite, iar Izvoranu, ezitant în defensivă, a fost aproape de gol la un corner. Tot Herghelegiu și-a pus  amprenta pe meciul pe care mulți îl vedeau decis  înainte de start, deoarece Craiova nu pierduse de 9 meciuri, cam de când câștigaseră moldovenii ultima dată. După o oră de la start, un confrate moldovean avea să-i scuture de speranțe pe puștii lui „Flocea”. Herghelegiu a prins un șut-covrig de la marginea careului cu care a închis tabela și a deschis lupta pentru un post de titular în atacul alb-albaștrilor.

Deși a jucat pe final în superioritate, Marc primind al doilea galben pentru că l-a oprit pe Bawab dintr-o serie de driblinguri, Craiova s-a concentrat parcă deja pe final la vizita Stelei. Și va primi campioana în postura de echipă care nu pierde de 12 meciuri, 10 în campionat și două în Cupă, ultimele cinci fiind victorii pentru olteni.

Andrei Herghelegiu: „Mă bucur că la primul meu meci ca titular la Craiova am reușit să dau o pasă de gol și să marchez. E bine pentru moralul meu. Am urcat pe locul 4, sperăm să ne menținem pe aceeași poziție și după meciul de la Cluj. Avem un colectiv foarte bun, ne-a mers bine de când au venit noii antrenori”

Emil Săndoi: „Herghelegiu a făcut o partidă bună. A avut răbdare, a așteptat până i-a venit rândul și iată că a reușit un meci excelent, cu un gol și o pasă decisivă se poate spune că a decis jocul. Este un jucător tânăr, de perspectivă pe care-l câștigăm în echipă”.

CS Universitatea Craiova – Ceahlăul Piatra Neamț   2-0

Au marcat: Bawab 4, Herghelegiu 59

Stadion: „Ion Oblemenco”, spectatori: 2.500

Craiova: Bălgrădean – Târnăcop, Frăsinescu, Acka (43 Izvoranu), Vătăjelu – Băluță, Mateiu, Brandan, Ferfelea (73 Cârstea) – Bawab, Herghelegiu (81 Madson). Antrenori: Sorin Cârțu, Emil Săndoi.

Ceahlăul: Calancea – Gheorghiu (46 Țepeș), Gorea, Marc, Slavickas – Tăbăcariu, Onciu –  Popadiuc, Ștefănescu, Margină – Pavel (63 Cârjan). Antrenor: Florin Marin.

Arbitri: C. Popa (Pitești) – S. Stoianov  (Constanța), I. Bobe (Videle).

Jucătorul meciului: Andrei Herghelegiu.

Eliminat: Marc 88

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup