Moldovan:** „M-aș mulțumi și cu un egal la Piatra Neamț!”

Moldovan:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tehnicianul FC Brașov, Viorel Moldovan, a declarat că elevii săi
trebuie să depășească criza de formă și să obțină punct sau puncte
în deplasare, contra celor de la Ceahlăul Piatra Neamț.

„Ne așteaptă un joc foarte greu. Ceahlăul își va juca
practic ultima șansă de a se salva de la retrogradare. Este o
echipă total schimbată față de tur, agresivă, de luptă și cu mulți
jucători noi. O formație care a evoluat mai bine în deplasare în
acest retur. Pentru noi este foarte important să obținem un
rezultat pozitiv pentru moralul nostru. Orice punct este prețios și
m-aș mulțumi și cu un egal”,
a declarat Viorel
Moldovan.

Fostul internațional a adăugat că atmosfera este una bună în
vestiar, în ciuda înfrângerilor din ultimele două meciuri:
„Atmosfera e ok. Am mare încredere în potențialul
băieților. Știți cum se spune, noi am făcut-o, noi trebuie s-o
dregem. În viața fiecărei echipe apar și astfel de perioade mai
dificile, o știu foarte bine, pentru că și eu am fost jucător. Este
o problemă mentală, pe care trebuie să o depășim. Aș vrea ca echipa
să revină la coordonatele pe care le-a avut în tur, să fie una
agresivă și care primește foarte greu gol. Important este ca de la
meciul cu Ceahlăul să nu mai primim gol, pentru că am încasat
foarte ușor goluri în acest retur”.

Moldovan a precizat că e mai bine că se joacă din 3 în 3 zile,
„pentru că nu ai timp prea mult să plângi după eșecuri. Ai
prilejul foarte repede ca să te revanșezi”.

Antrenorul „stegarilor” nu poate conta la Piatra Neamț pe Rui
Duarte, suspendat după eliminarea cu Internațional Curtea de Argeș.
Oros, Măldărășanu și Landauri, s-au pregătit normal cu echipa, după
unele probleme medicale, dar o decizie în privința folosirii lor va
fi luată înaintea jocului.

Articol scris de Bogdan POPESCU

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Vouchere de 1.900 DE EURO pentru cei care au CASĂ LA CURTE. Anunțul venit chiar astăzi, 28 martie
Vouchere de 1.900 DE EURO pentru cei care au CASĂ LA CURTE. Anunțul venit chiar astăzi, 28 martie
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup