Mogoșanu: „Trebuie să demonstrăm cu CFR că eșecul de la Iași a fost un accident”

Redactor:
Cosmin Staicu
Mogoșanu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

În etapa a șasea a play-out-ului, CS Universitatea Craiova întâlnește CFR Cluj, sâmbătă, de la ora 15, pe arena „Extensiv”, iar antrenorul oltenilor, Daniel Mogoșanu, speră ca echipa sa să câștige al patrulea meci consecutiv pe teren propriu în play-out și să șteargă impresia eșecului drastic de la Iași, din etapa trecută.

„Venim după o înfrângere grea la Iași, sper că eu și jucătorii am tras învățămintele din greșelile făcute. Am analizat partida de la Iași împreună cu jucătorii și consider că a fost un accident care nu se va mai repeta. Îmi doresc ca din următoarele deplasări să ne întoarcem cu puncte. Dar până atunci avem partida cu CFR Cluj, pe care toți suntem concentrați. În play-out am câștigat toate meciurile de pe teren propriu și ne dorim să continuăm pe această linie, fiindcă o serie de două-trei meciuri pierdute te poate duce în zona retrogradării. Întâlnim o echipă cu jucători experimentați, care ne-a învins în sezonul regulat, chiar dacă atunci am luat gol în minutul 80, la singura lor ocazie. Ne așteaptă un joc dificil, contra unei echipe care închide bine spațiile și folosește bine contraatacul. Două dintre cele trei partide de pe teren propriu le-am câștigat în inferioritate numerică, fapt care demonstrează că avem forță, că formăm un grup unit, puternic”, a spus Mogoșanu. Acesta s-a referit și la forma slabă a portarului Straton, dar spune că nu are soluții pentru a-l înlocui: „Straton a avut o evoluție mai slabă în ultimele două jocuri, dar com continua cu el, îi vom acorda încredere în continuare, mai ales că soluțiile de rezervă sunt doi juniori”.

Contra CFR-ului, Mogoșanu nu va putea miza pe mijlocașul Mateiu, care s-a accidentat chiar în meciul cu formația din Gruia, din ultima etapă a sezonului regulat.
 
Madson: „Mai întâi să scăpăm de retrogradare, apoi să ne gândim la Europa”
 
Mijlocașul brazilian Madson spune că el și coechipierii trebuie să se concentreze pe evitarea retrogradării și abia apoi să ia în calcul lupta pentru cupele europene: „Eșecul de la Iași a fost provocat de oboseală, veneam după partida cu Botoșani, în care am depus mult efort, apoi am avut o deplasare lungă, de două zile. Ținând cont că evoluăm în play-out trebuie să ne gândim în primul rând să stăm departe de retrogradare, abia apoi să vorbim de Europa. Dacă vom avea rezultate și vom termina pe 7, înseamnă că merităm să să evoluăm în cupele europene. Pentru asta este important să obținem toate punctele din meciul cu CFR Cluj”.

Madson s-a arătat deranjat că s-a insistat prea mult pe incidentul dintre el și Vătăjelu, dar și că se spune că evoluțiile sale nu sunt pe măsura salariului, brazilianul fiind cel mai bine plătit jucător dintre cei pe care mizează Mogoșanu: „S-a spus că eu nu am prestații pe măsura salariului, nu știu dacă este așa… Este adevărat că nu am mai marcat de mult timp. Chiar Acka îmi spunea, după ce a dat gol cu Botoșani, că acum este rândul meu. Îmi doresc să marchez din nou un gol spectaculos, chiar împotriva Clujului. Însă cel mai important este să îmi ajut echipa. În rolul meu de mijlocaș defensiv principala atribuție este să recuperez cât mai multe mingi, iar statistica arată că mă achit bine de această sarcină. S-a exagerat în privința incidentului dintre mine și Vătăjelu, aceste lucruri se întâmplă la toate echipele din lume, dar nu se face atâta caz, acum suntem prieteni, nu avem nicio problemă”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…