Mititelu: „Zmeu este român!”

Redactor:
Narcis Drejan
Mititelu: „Zmeu este român!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aflat în Franța, în vacanță, patronul Universității Craiova, Adrian Mititelu, consideră că în fotbalul românesc jucătorii care provin din Republica Moldova ar trebui asimilați ca fotbaliști autohtoni. Acesta este de părere că scandalul iscat între Pandurii Târgu-Jiu și FC Vaslui nu-și avea rostul, atâta vreme cât Denis Zmeu poartă nume de român. „Din punctul meu de vedere, Denis Zmeu este la fel de român ca și mine și ca toți cei care locuiesc între Nistru și Tisa. Faptul că Stalin, în 1940, a trasat o graniță artificială la Prut, asta nu înseamnă că Zmeu nu e român. E român ca noi toți, chiar dacă printr-o conjunctură nefericită anumite documente sunt interpretate în mai multe feluri. Unui om care s-a născut pe teriotriu românesc și din părinți români nu-i poate lua nimeni vreun drept, nici fotbalul. Ar fi un gest urât dacă regulamentele fotbalului ar conta mai mult decât realitatea istorică seculară a românilor.

Vorba poetului: „De la Nistru pân-la Tisa, tot românu plânsu-mi-s-a”. Personal, ca om de fotbal, mi-aș dori ca FRF și LPF să facă un demers istoric, care să dea și o palmă politicienilor, făcând un prim pas în această durere seculară a românilor. Ar trebui ca toți fotbaliștii care provin din regiunea românească situată între Nistru și Prut, inclusiv din Bucovina, ce actualmente se află sub gheara Ucrainei, să fie asimilați din start ca români autentici. Ar fi un gest extraordinar și o recunoaștere a interesului național. De aceea consider că nu trebuie să apară un caz Zmeu, pentru că ar fi o rușine pentru cei care simt românește”, a declarat Adrian Mititelu.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…