Mititelu: „S-au stabilit retrogradatele și campioana!** Ce puteam să facem cu acest arbitraj?”

Redactor:
Robert Zamfir
Mititelu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Craiova a pierdut la Galați, iar oltenii acuză că ambele goluri
ale gazdelor au fost marcate din offside. „Cum pot să sper la
salvare cu asa arbitraj?”, spune Mititelu.

„Ambele goluri sunt din offside. Nu s-a întâmplat niciodată în
ultimii trei ani așa ceva. Mai avem șanse să ne salvăm. Dacă
arbitrii nu îi ajutau pe gălățeni, creșteau șansele să ne salvăm.
Noi am fost defavorizați și nu am putut să beneficiem de regula
jocului.

Echipa noastră a arătat că nu este moartă. Mai am vreo
șansă să scăpăm de la retrogradare cu un așa arbitraj?
Retrogradatele s-au stabilit și la fel și campioana”,
a
declarat Mititelu la Digi Sport.


Oțelul Galați: 12.
Grahovac – 3. Râpă, 18. Sg. Costin, 30. Perendija, 23. Sălăgeanu –
29. Giurgiu, 24. Filip – 8. Antal, 37. Viglianti (15. Ibeh ’76),
14. S. Ilie (7. Iorga ’46) – 10. G. Paraschiv (27. Pena
’60).

Antrenor: Dorinel
Munteanu.

Universitatea Craiova: 21. Lung – 18. Dănănae, 7. Gugu, 4. Zoro, 2.
Bușu – 5. D. Stoica – 19. Stoianof (6. Buleică ’49), 15. Dina (9.
M. Costea ’46), 30. Prepeliță, 8. Ologu (10. Fl. Costea ’76) – 20.
Subotic

Antrenor: Aurel Țicleanu.


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×