Mititelu s-a decis:** Wotte rămâne!

Mititelu s-a decis:** Wotte rămâne!
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 13:50
Deși surse apropiate clubului anunțau ca iminentă
despărțirea de Mark Wote, olandezul va continua la Universitatea
Craiova.

După o noapte lungă, în care a analizat rezultatul de ieri și
toate variantele posibile, finanțatorul Craiovei, Adrian Mititelu,
a decis că o schimbare de antrenor nu ar fi oportună în acest
moment. Astfel, Mark Wotte a fost reconfirmat la cârma echipei și
va pregăti partida cu Ceahlăul de miercuri.
Ieri, după înfrângerea cu Internațional, Mititelu a anunțat că
se va gândi bine până astăzi ce decizii trebuie să ia:
Trebuie să ne gândim foarte serios în acestă noapte la ce
trebuie făcut. Sper să fiu inspirat să fac ceva pentru a ieși din
letargie

„FC Universitatea infirmă orice zvon apărut referitor la
demiterea antrenorului Mark Wotte
„, e poziția oficială a
clubului din Bănie.


13:00 Olandezul nu
a participat la ședința de pregătire din această dimineață,
antrenamentul fiind condus de secunzii George Biță, Gerrard Van
Ruitenburg. Contactat de ProSport, Wotte a declarat
că nu știe nimic de vreo demitere și că pregătește meciul din
următoarea etapă, cu Ceahlăul Piatra Neamț.

„Eu nu știu nimic despre vreo demitere. Eu pregătesc
meciul cu Ceahlăul. Vom vedea ce se întâmplă după discuția pe care
o voi avea cu Mititelu”
, a spus Wotte.

  • Mititelu și Wotte urmează să aibă o nouă întâlnire în această
    după-amiază, în care se va decide soarta olandezului. Dacă ședința
    va avea deznodământul așteptat, Eugen Trică va deveni antrenorul
    principal al Craiovei pentru finalul de sezon.

  • Principalul „atu” al lui Wotte pentru a rămâne la
    Craiova pare să fie constituit de clauza de reziliere a
    contractului, pentru plata căreia patronul Adrian Mititelu ar fi
    nevoit să facă un efort financiar substanțial.

Craiova a fost învinsă ieri, pe teren propriu, de Internațional
Curtea de Argeș, scor 3-1. Cu patru etape înainte de final, Știința
e pe locul 12, cu 33 de puncte, patru mai multe decât Pandurii,
formație clasată pe locul 15, primul retrogradabil.

Rămâi pe www.prosport.ro pentru mai multe
detalii


Conducerea clubului Universitatea Craiova a decis să renunțe la
serviciile tehnicianului Mark Wotte, după înfrângerea, cu scorul de
3-1, înregistrată în partida de sâmbătă, cu Internațional Curtea de
Argeș, au declarat surse din cadrul grupării craiovene, transmite
corespondentul MEDIAFAX.

Conducerea grupării din Craiova a avut mai multe discuții,
sâmbătă seară, în urma cărora a decis ca până la finalul acestui
sezon echipa să fie condusă de Eugen Trică. Trică îl va avea ca
secund pe George Biță.

Mark Wotte se afla la conducerea tehnică a echipei Universitatea
Craiova din data de 7 ianuarie.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Apare un nou EURO. Ce se va întâmpla cu numerarul
Apare un nou EURO. Ce se va întâmpla cu numerarul
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen