Mister eficiență!** Astra – Rapid 0-1: Grigore deschide drumul spre titlu cu un eurogol

Mister eficiență!** Astra - Rapid 0-1: Grigore deschide drumul spre titlu cu un eurogol
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rednic intră încruntat pe terenul din Ploiești. Stadionul cenușiu, strecurat inestetic printre blocurile de la periferia orașului, îi e acum casă. În urmă, Lucescu junior râde. Nu de el. Oricum, poanta nu mai are farmecul de acum trei ani, când Răzvan pleca din Ștefan cel Mare cu tot cu titlul dinamoviștilor. În locul ăsta ciudat pe care unii încă insistă să-l numească stadion, au venit și vreo 500 de băieți care s-au găsit, cu tobele și cântecele lor, să tulbure liniștea localnicilor. Cântă despre Rapidul lor iubit. Un Rapid care întâi te plictisește, apoi te adoarme. Pretențioșii ar numi-o cea mai tacticizată echipă de la noi. Mâncătorii de semințe care sterg scaunele cu paginile ziarelor vor însă ceva fotbal. Băjenaru – jucător care s-a schimbat de câteva ori în vestiarul din Ghencea – încearcă poarta (6). Nimic. Curge prea multă transpirație la mijlocul terenului.

„Haide, bă, dați la poartă!”

Se țipă din tribună, dar nimeni nu ascultă. Nici Spadacio și Fatai, nici Herea și Deac. Încearcă doar Surdu, după o lansare perfectă a lui Pavlovic, dar șutul său trece pe lângă (32). Asta chiar dacă Bărboianu – adversarul său direct – s-a prăbușit în fund în duel direct cu milocașul Rapidului. Și așa trec 45 de minute fără nici măcar un șut pe poartă! 45 de minute în care doar Surdu, din nou singur la marginea careului, putea să îl mai deranjeze pe Silviu Lung (38).

Și trage Grigore…

Singurul om sută la sută al Giuleștiului din teren ia galben și își pierde locul în echipă pentru o etapă. Grigore lipsește cu Târgu Mureș, dar nu are timp de regrete. Prinde mingea la 25 de metri și o trimite direct în vinclul lui Silviu Lung. Primul șut, primul gol! Intră Pancu, dar Astra și Rapid se întorc la chinul de dinaintea golului. Luciditatea se pierde după trei pase legate și lipsește zvâcul. Schimbă și Rednic, dar Țigănașu și Laionel sunt doar două tricouri mai puțin ude pe teren. Cu un sigur șut pe poartă tot meciul, giuleștenii pleacă zâmbind de la Ploiești și încep să facă noi calcule pentru lupta la titlu.

CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI DESFĂ‚ȘURAREA LIVE TEXT A PARTIDEI


ASTRA: Lung – Bărboianu, Găman, Oprsal, J. Morais – Amorim, Seto, Băjenaru, Stan – Spadacio, Fatai

Rezerve: C. Grigore, Ricardo, Laionel, Țigănașu, Fl. Pătrașcu, Vădrariu, Budescu

RAPID: Coman – Rui Duarte, Marcos Antonio, Oros, Bozovic – Grigore, Pavlovic, Grigorie – Deac, Herea, Surdu

Rezerve: Vâtcă, Ezequias, Ioniță, Pancu, Roman, Burcă, Sburlea

Arbitri: Istvan Kovacs, Oc. Șovre și Păunescu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Investiţie de 165 de milioane de euro în România. Oraşul unde se va construit un stadion ultra-modern de 30.000 de locuri
Investiţie de 165 de milioane de euro în România. Oraşul unde se va construit un stadion ultra-modern de 30.000 de…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
GABRIELA FIREA, marea lovitură în politică. RĂSTURNARE de situație, chiar înainte de alegeri
GABRIELA FIREA, marea lovitură în politică. RĂSTURNARE de situație, chiar înainte de alegeri
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare