Miriuță, primele declarații după despărțirea de CFR. Clujenii îi vor achita o parte din salariul pe următorul an: „Vom încheia amiabil, îmi pare rău dar asta e viața. Dacă mă va suna Dan Petrescu o să-l ajut cu ce informații dorește!”

Miriuță, primele declarații după despărțirea de CFR. Clujenii îi vor achita o parte din salariul pe următorul an:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: CFR Cluj a anunțat, marți, prin intermediul paginii de Facebook a clubului, că a ajuns la un acord cu antrenorul principal Vasile Miriuță pentru rezilierea pe cale amiabilă a contractului dintre cele două părți.

„Dorim să îi mulțumim pe această cale lui Vasile pentru tot ce a reușit la echipă, pentru rezultatele excelente pe care le-a obținut în sezonul precedent, în care echipa s-a clasat pe un loc 4 care ne bucură. Accederea în play-pff-ul Ligii 1 a fost unul dintre obiective, iar acest lucru l-am obținut cu «Tati» la cârma echipei.

Întreaga conducere îi mulțumește pentru efortul depus la CFR Cluj și pentru rezultatele obținute! Mulțumim pentru tot, «Tati»”, se arată pe pagina de Facebook a grupării clujene.

Miriuță a revenit la CFR Cluj în vara anului 2016, după ce mai antrenase echipa între 2013 și 2014. În sezonul recent încheiat, CFR s-a clasat pe 4 în ierarhia play-off-ului.

Vasile Miriuță, în vârstă de 48 de ani, a mai pregătit, de-a lungul carierei, Ceahlăul Piatra Neamț, Gyor ETO, ASA Târgu Mureș și Energie Cottbus.

Conform președintelui clubului, Iuliu Mureșan, banca tehnică a echipei ar urma să fie preluată de Dan Petrescu.


Vasile Miriuță și-a negociat astăzi plecarea de la CFR Cluj și spune că regretă plecarea dar nu le poartă pică oficialilor sau lui Dan Petrescu.

Tehnicianul a explicat cum a primit vestea că va fi înlocuit. CFR îi va achita o parte din salariile ce trebuia să le primească până în 2018, pentru a rezilia contractul pe cale amiabilă. „Ne-am înțeles, nu vreau să vorbesc de bani, dar e normal să primesc o sumă de bani. Mai am contract până în 2018 și am căzut de acord. În mare parte ne-am înțeles. Cred că putem încheia pe cale amiabială. Le urez mult succes în continuare. Părerea mea este că am făcut o treabă extraordinară aici, împreună cu staff-ul, cu jucătorii, cu suporterii. Am luat echipa de la -6 și am dus-o în play-off, aducând 8 milioane și ceva în club. Asta e viața, normal că îmi pare rău, aș minți să zic că nu îmi pare rău, dar au fost demiși Mourinho și alții de la echipe mai mari. Îmi voi vedea de viața mea în continuare”,  a spus Miriuță.

„Dacă patronul vrea alt antrenor, nu te poți opune”

Tehnicianul spune că nu s-a pus problema să meargă la echipa a doua. „Nici vorbă de echipa a doua, eu sunt antrenor principal. Eu zic că mi-am făcut treaba bine la CFR și în primul mandat, când am lăsat echipa pe locul 2 și acum, când am terminat pe locul 4”, a declarat antrenorul care nu exclude o revenire la CFR.  „Nu m-am certat niciodată cu nimeni. Dacă vine alt patron și își dorește alt antrenor, nu poți să te opui. Am reziliat amiabil, pentru că nu se știe niciodată ce se poate întâmpla. Iubesc această echipă, orașul și am rămas în relații foarte bune”, a spus Miriuță.

„Petrescu m-a propus la Mureș”

Antrenorul spune că îl va ajuta pe Petrescu, cu informații despre echipă și nu uită că acesta l-a propus antrenor la ASA, după ce „Bursucul” a plecat. „Dacă Petrescu îmi va cere îl voi ajuta informații, cu cea mai mare plăcere. Să nu uităm că la Târgu Mureș el m-a propus acolo și cu cea mai mare plăcere îl ajut, dacă mă va suna. Cu jucătorii mă voi întâlni în seara asta, că mulți sunt în Cluj. Când am văzut declarația lui Camora că am fost un frate mai mare, mi-a venit să plâng”, a spus fostul antrenor al CFR-ului.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele