Miriuță: „Ceahlăul – Concordia e un meci de șase puncte”

Miriuță:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vasile Miriuță, antrenorul principal al Ceahlăului crede că meciul dintre echipa pietreană și Concordia Chiajna este unul de șase puncte.

„Este un meci de șase puncte, pentru că, știm cu toții, noi ne batem cu Chiajna, cu Săgeata, cu Timișoara, cu Botoșaniul, sau Constanța, ori Brașovul. Am dat câteva nume. Cu Steaua, Astra, sau Petrolul, dacă reuțim să luăm puncte, e un bonus. Noi trebuie să câștigăm împotriva echipelor care ne sunt contracandidate. Chiajna este o echipă bună. I-am văzut și cu Petrolul, au un antrenor bun, tânăr. Au jucat bine, chiar dacă au pierdut cu 2-0, cu Petrolul. I-am urmărit și cu Galațiul, dar pe noi ne interesează ce facem noi. Jucăm acasă, în fața suporterilor și vom face tot posibilul să câștigăm meciul”, a precizat Vasile Miriuță. Ca tehnician, acesta nu crede că programarea meciurilor din trei în trei zile este sufocantă pentru jucători, pentru simplul motiv că asta e meseria lor. „Am jucat cu Astra, apoi cu Rapidul am menajat o serie de jucători. Am făcut antrenament cu ei separat, au avut timp să se odihnească, pentru că au depus un efort mare la Giurgiu. Nu e o problemă intercalarea maeciului de Cupă, pentru că orice joc, e mai bun ca un antrenament și poentru asta sunt plătiți. Asta e meseria lor”, crede Vasile Miriuță.

Antrenorul principal al Ceahlăului a explicat că nu-l poate folosi pe Andrei Marc, suspendat din cauza cumulului de cartonașe galbene, ultimul, care a decis neutilizarea lui în meciul de astăzi, a fost cel încasat etapa trecută, la Giurgiu. Lui, i se adaugă accidentații. „Stana nu e refăcut sută la sută după intervenția chirurgicală. Ar putea intra în discuții, pentru că s-a antrenat, dar, să vedem… Sunt supărat, pentru că e un jucător la care eu țin foarte mult, datorită, în primul rând, caracterului și seriozității lui în jocurile pe care le-a făcut. A trebuit să suporte acea intervenție chirurgicală, dar Onciu, care a intrat în locul lui, a făcut un meci destul de bun cu Astra, pe faza de apărare. Avem o soluție-două, dar un jucător ca Stana e greu de înlocuit. Lucas Garcia a început să facă alergările, dar e indisponibil și el, nu știu pentru cât timp, deocamdată. Hassani a avut o răceală, l-am băgat cu Rapidul, dar n-a făcut un joc bun. Se mai întâmplă. Constantinescu e refăcut și s-a văzut că în meciul cu Rapidul a fost printre puținii care s-a zbătut, a vrut. Acuma, vom vedea evoluția sănătății lui până luni”, a explicat Vasile Miriuță.

Tehnicianul pietrenilor și-a reafirmat din nou dorința de a antrena Ceahlăul, în ciuda dorinței diriguitorilor lui CFR Cluj care îl dau ca și transferat în Gruia. „S-a văzut că atunci când nu merge o echipă, se vorbește de schimbarea antrenorilor. Eu, sincer, nici nu mă gândesc să plec de la Ceahlăul. Mă simt foarte bine aici, vă mai spun încă o dată și sper din tot sufletul să avem rezultate cât mai bune și la sfârșitul campionatului să ocupăm un loc cât mai bun. Ă‚sta e țelul meu! Știți cum e cu doritul ăsta… S-a scris în presă. Eu n-am vorbit cu nimeni, să pot să spun că m-a sunat cineva. În Europa se vorbește de fotbalul german la ora actuală, pentru că ăsta e adevărul. Când îi vedem pe Bayern Munchen și pe Dortmund cum joacă, ți-i mai mare dragul să te uiți la ei! Sunt pe val nemții, cum au fost acum câțiva ani spaniolii. Se vrobea de tiki-taka, acum se vorbește de nemți, deci e firesc ca să se aducă în discuție școala germană de antrenori. Vedeți și meciul Stelei cu Schalke. S-a spus că echipa germană nu mai e ce-a fost. Sunt pregătiți foarte bine, cu antrenori, cu psihologi, la toate nivelele. Problema care se pune este să implementăm și noi ce e bun în fotbalul românesc”, este de părere Vasile Miriuță.

Articol scris de Cristi SOROCEANU

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele