Miriuță a semnat pe doi ani jumătate cu Gyor. „Am luat decizia de a pleca în urmă cu o lună. Mulțumesc CFR-ului pentru șansa acordată”

Miriuță a semnat pe doi ani jumătate cu Gyor.
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj a învins cu 4-0 pe CSMS Iași la ultimul meci al lui Vasile Miriuță pe banca ardelenilor. Tehnicianul în vârstă de 46 de ani se desparte de CFR și pleacă în Ungaria, acolo unde o va antrena pe Gyor. La despărțirea de Liga 1, Miriuță le-a mulțumit jucătorilor săi pentru perioada petrecută în Gruia, dar nu i-a uitat nici pe cei de la Ceahlăul – prima echipă pe care a pregătit-o în campionatul românesc.

Miriuță a declarat că a luat decizia de a pleca în urmă cu o lună și nu s-ar fi întors asupra deciziei nici dacă problemele s-ar fi rezolvat pe ultima sută de metri.

„Au demonstrat încă o dată că sunt adevărați profesioniști. Merităm să fim pe locul pe care suntem, datorită lor am făcut toate punctele. Le mulțumesc că am fost antrenorul lor. Le voi da un pahar de bere jucătorilor la despărțire. Din păcate este ultimul meci pe banca CFR-ului. Mi-aș fi dorit să duc la bun sfârșit acest campionat, să mă bat cu Steaua. Mulțumesc CFR-ului că mi-a acordat șansa să antrenez aici. Le mulțumesc și celor de la Ceahlăul pentru că mi-au oferit șansa să antrenez în România. Decizia de a pleca am luat-o în urmă cu o lună de zile. Nici dacă s-ar fi rezolvat probleme în ultimele momente, nu aș fi rămas pentru că mi s-a făcut o promisiune în urmă cu ceva timp și nu s-a respectat. Cu Gyor am semnat pe doi ani jumate, nu am niciun obiectiv până la finalul sezonului”, a declarat Vasile Miriuță la LookTV.

CFR Cluj a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (1-0), echipa CSMS Iași, într-un meci contând pentru etapa a XV-a a Ligii I.

Golurile au fost marcate de Ivanovski ‘6, ’79, Tade ’67 și Javzici ’81.

1-0: Ivanovski a marcat cu capul după o centrare de la Javzici.

2-0: Tade a profitat de o greșeală a defensivei ieșene și a mărit diferența pe tabela de marcaj.

3-0: Ivanovksi a reușit „dubla” după ce a marcat cu un șut din interiorul careului.

4-0: Javzici a marcat cu un șul la colțul lung.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…