Mircea Sandu, nemultumit de deciziile Comisiei de Apel

Mircea Sandu, nemultumit de deciziile Comisiei de Apel
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele FRF, Mircea Sandu, a solicitat Comisiei de Apel a FRF rejudecarea cazurilor jucătorilor echipei Oțelul Galați, Gabriel Paraschiv și Janos Szekely, cărora, în cadrul ședinței de joi, le-a redus suspendările de la două la o singură etapă, au precizat surse oficiale.

Surse citate au declarat agenției MEDIAFAX că Mircea Sandu a trimis, vineri, o adresă președintelui Comisiei de Apel a FRF, Mugur Filipescu, cerându-i rejudecarea și respingerea memoriilor celor doi fotbaliști în regim de urgență.

Președintele FRF susține că membrii comisiei au încălcat articolul 93, punctul 2, litera C din Regulamentul Disciplinar, care prevede că se poate introduce un apel "cu excepția cazului în care sancțiunea pronunțată este o suspendare de până la 2 meciuri sau o lună inclusiv".

Mircea Sandu s-a autosesizat în baza articolului 38 din statutul FRF, conform căruia președintele are dreptul să verifice aplicarea și respectarea legislației în vigoare. Comisia de Apel a FRF se va întruni, astăzi, la Casa Fotbalului, în regim de urgență.

Comisia de Disciplină a FRF îl sanționase pe 5 martie pe Janos Szekely cu două etape și 3.000 de lei penalitate financiară pentru pentru injurii și comportament nesportiv la adresa arbitrilor la finalul partidei Oțelul Galați – Rapid (scor 0-1), din cadrul etapei a XXI-a a Ligii I. De asemenea, în urma acelui meci, Gabriel Paraschiv a fost suspendat două etape și amendat cu 3.000 de lei pentru eliminarea de pe teren pentru două cartonașe galbene. Joi, Comisia de Apel a admis în parte memoriul clubului Oțelul Galați, reducând suspendările celor doi fotbaliști de la două la o etapă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
Mașinile trebuie să îl aibă la bord. Devine obligatoriu din 1 iulie. UE a dat ordin definitiv
Mașinile trebuie să îl aibă la bord. Devine obligatoriu din 1 iulie. UE a dat ordin definitiv
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri