Mioveniul o lasă mai moale!

Redactor:
Nicu Bădescu
Mioveniul o lasă mai moale!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Învinși cu 3-0 la Vaslui, fotbaliștii Daciei sunt cu moralul la pământ înaintea meciului de Cupă cu Dinamo. Mai mult, nici antrenorul Sorin Cîrțu nu-și pune mari speranțe în partida de azi. El recunoaște că, decât să obțină o calificare în semifinalele Cupei, preferă să învingă sâmbătă formația din „Ștefan cel Mare” în campionat, acolo unde argeșenii sunt angrenați în lupta pentru evitarea retrogradării.

„Sper să le dăm bucureștenilor o replică puternică și în Cupă, și în campionat. Dar e greu să câștigi două meciuri cu Dinamo la rând. Mă îndoiesc că Dinamo îți poate da o asemenea șansă. Campionatul e mult mai important pentru noi. Eu prefer să batem sâmbătă, pentru că nu aș vrea ca la anul să joc la matineu, de la ora 11:00. Ce să facă Mioveniul în Cupă? Chiar dacă luăm trofeul, noi nu avem față de cupele europene”, spune „Sorinaccio”.

Cîrțu va face mai multe modificări în primul „11” după dezastrul de la Vaslui. Primii vizați? Jula și Baicu. Cei doi vor fi lăsați acasă. „I-am avertizat pe toți înainte de meciul cu Vaslui. Le-am spus că nu mai avem timpul din tur, când te gândeai că poți drege lucrurile în retur. Acum vor plăti! Vom da și amenzi, așa cum am dat și după înfrângerea cu UTA de acasă”, explică tehnicianul Daciei. Elevii lui Cîrțu joacă în partida de azi pe o primă de 3.000 de dolari fiecare. Banii au fost promiși din partea lui Gigi Nețoiu, actualmente acționar la gruparea argeșeană și fost conducător la Dinamo.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Prințul cuceritor s-a despărțit de șatena sexy din Cluj și… din nou lângă marea iubire
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…