Mincă, în negocieri avansate cu echipa din Gruia: „Discut cu CFR”

Redactor:
Daniel Lup
Mincă, în negocieri avansate cu echipa din Gruia:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa lui Paszkany Arpad e pe cale să realizeze prima achiziție
a verii. Portarul brașovean Mihai Mincă, aflat în ultimul an de
contract, va discuta joia viitoare cu Clujul condițiile unui
angajament.

Mihai Mincă (25 de ani) a fost monitorizat în acest retur de
clujeni iar evoluțiile acestuia au fost unele convingătoare. Motiv
pentru care actualul director executiv al Clujului, Răzvan Zamfir,
fost agent al lui Mincă în perioada Rapid, a discutat deja cu
Mincă. „Da, am vorbit zilele trecute cu Zamfir și mi-a spus
că sunt dorit la CFR. A rămas că joia viitoare, imediat după finala
Cupei României, să merg la Cluj-Napoca pentru a discuta concret un
angajament. Eu mai am un an de contract cu Brașov, vreau să merg la
CFR. Orice jucător este tentat de Liga Campionilor, nu mă tem ce
concurență. Sper să se înțeleagă și cluburile”
, a declarat
ieri Mincă.

Portarul născut în Alba Iulia a debutat în fotbalul mare la
Unirea (2003-2005) iar evoluțiile bune l-au propulsat în vara
anului 2005 la Rapid, giuleștenii plătind pentru el 200.000 de
euro. Pe lângă mirajul Ligii, Mincă dorește să vină la CFR pentru a
fi aproape de casă, mai ales că pe 30 mai va avea nunta cu o fată
din Alba Iulia. Clujenii doresc un portar în condițiile în care vor
să renunțe la Eduard Stăncioiu și Boris Peskovic. Pe lângă Mincă,
cei din Gruia mai vizează și un goalkeeper italian de valoare.

9 partide a jucat în retur Mincă
pentru Brașov, profitând și de accidentarea lui Coman

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră…
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
România devine LIDERUL EUROPEI. Anunțul anului de la Guvern. Vom fi o FORȚĂ
România devine LIDERUL EUROPEI. Anunțul anului de la Guvern. Vom fi o FORȚĂ
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki. Ei au primit tunica roz