Mijlocașul propus la Dinamo a fost prezentat oficial de altă echipă din Liga 1: „E de 5 ori mai bun ca Nistor”

Mijlocașul propus la Dinamo a fost prezentat oficial de altă echipă din Liga 1:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Italianul Diego Fabbrini (28 de ani) a fost prezentat oficial de FC Botoșani. Mijlocașul despre care impresarul Florin Manea spunea că e de cinci ori mai bun ca Dan Nistor a recunoscut că se simte foarte bine în Moldova, unde se află deja de o săptămână.

„Sunt doar de o săptămână la Botoșani însă mă simt minunat și sunt încântat de colegii de echipă, de stafful tehnic. Îmi place aici și de săptămâna viitoare va fi mai bine pentru mine pentru că va veni și familia mea aici. Până acum totul e în regulă. Nu știu încă prea multe de echipele din campionat însă cred că sâmbătă putem face un meci foarte bun.

Nu va fi ușor pentru că în fotbal niciun meci nu este ușor, dar cred că vom câștiga. Sper să înscriu și să ajut echipa să câștige. A fost alegerea mea să vin în România și mă bucur de decizia pe care am luat-o. E un nou început în cariera mea. Îmi propun să câștigăm cât mai multe jocuri și să dau tot ce pot pentru a-mi ajuta echipa”, a spus mijlocașul italian, pentru site-ul oficial al clubului.

În vârstă de 28 de ani, Fabbrini aparține la Birmingham, iar în sezonul trecut a fost împrumutat la Real Oviedo. De-a lungul carierei a trecut pe la Watford, Udinese, Palermo, Empoli sau Middlesbrough. A evoluat la fiecare dintre echipele enumerate mai sus, cu Udinese a jucat chiar și în preliminariile Ligii Campionilor, iar mai apoi în Liga Europa. Are și o selecție în naționala de seniori a Italiei, care datează din 2012, de la un meci amical cu Anglia. Cesare Prandelli a fost cel care l-a introdus pe Fabrini în meciul respectiv, pierdut de Italia cu 2-1.

„Dacă FCSB ar da 750.00 de euro și pe Qaka, eu l-aș da pe Nistor. Cu banii aceștia iei jucători foarte buni. Dacă șefii lui Dinamo mă caută, le aduc eu un jucător bun, pe Diego Fabbrini de la Birmingham. Are meciuri în Italia, Spania și Anglia. Vine pe costuri mai mici decât Nistor, îi plătește Birmingham salariul. E de cinci ori mai bun ca Nistor. Call me!”, a declarat Florin Manea, la momentul respectiv, pentru ProX. Între timp telenovela Nistor a luat sfârșit, iar mijlocașul a rămas în „Groapă”.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Suspecții care i-au răpit copiii milionarului Adrian Marțian au fost identificați! Ce spun anchetatorii și despre
Suspecții care i-au răpit copiii milionarului Adrian Marțian au fost identificați! Ce spun anchetatorii și despre
A dat gol pentru FCSB cu Dinamo, dar tot n-a ”scăpat” de Gigi Becali: mesaj fără menajamente, în direct la TV
A dat gol pentru FCSB cu Dinamo, dar tot n-a ”scăpat” de Gigi Becali: mesaj fără menajamente, în direct la…
Visul „secret” al Deliei Budeanu! A murit cu acest regret! De ce nu și-a putut îndeplini dorința?!
Visul „secret” al Deliei Budeanu! A murit cu acest regret! De ce nu și-a putut îndeplini dorința?!
Radu Drăguşin, direct la o multiplă câştigătoare de Champions League! Planul gândit de conducerea lui Tottenham
Radu Drăguşin, direct la o multiplă câştigătoare de Champions League! Planul gândit de conducerea lui Tottenham
Andreea Bănică, fără inhibiții la 46 de ani! S-a pozat aproape dezgolită. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, fără inhibiții la 46 de ani! S-a pozat aproape dezgolită. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”
Anunț despre schimbarea orei de la sfârșitul lui octombrie. Decizia care schimbă tot vine din Statele Unite!
Anunț despre schimbarea orei de la sfârșitul lui octombrie. Decizia care schimbă tot vine din Statele Unite!
BREAKING NEWS | Tragedie în familia lui Şut! Tatăl acestuia a murit după derby
BREAKING NEWS | Tragedie în familia lui Şut! Tatăl acestuia a murit după derby
BANCUL ZILEI. Bubulina, văzând privirile lacome pe care preotul le aruncă spre decolteul ei, spune:  Vă place...
BANCUL ZILEI. Bubulina, văzând privirile lacome pe care preotul le aruncă spre decolteul ei, spune: Vă place...
Ce pedeapsă a primit proprietarul unui câine Akita, care a muşcat un copil de faţă
Ce pedeapsă a primit proprietarul unui câine Akita, care a muşcat un copil de faţă
Descoperire ULUITOARE în adâncul oceanului! „Nu știam că există acolo”
Descoperire ULUITOARE în adâncul oceanului! „Nu știam că există acolo”
Lovitura financiară anunţată de milionarul Călin Donca, după eliberarea din arest: Dragii mei, încă o veste bună
Lovitura financiară anunţată de milionarul Călin Donca, după eliberarea din arest: Dragii mei, încă o veste bună
Un manechin din România susține că a fost desfigurat la Bucharest Fashion Week. Ce s-ar fi întâmplat în culise: „Violent”
Un manechin din România susține că a fost desfigurat la Bucharest Fashion Week. Ce s-ar fi întâmplat în culise: „Violent”
Subvenții pentru studenți. Primesc 224 de lei pe lună. Ce fac cu banii
Subvenții pentru studenți. Primesc 224 de lei pe lună. Ce fac cu banii
„Ajutor, ajutor, lasă-mă!” El este Ștefan, criminalul din Mureș care a înjunghiat mortal în inimă un bătrân! Ultimele strigăte de disperare ale bărbatului au fost auzite de prietenul individului
„Ajutor, ajutor, lasă-mă!” El este Ștefan, criminalul din Mureș care a înjunghiat mortal în inimă un bătrân! Ultimele strigăte de…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Jaqueline Cristian trece de Viktorija Golubic şi e în turul doi la turneul de tenis de la Guangzhou
Jaqueline Cristian trece de Viktorija Golubic şi e în turul doi la turneul de tenis de la Guangzhou
Circulație GREȘITĂ în sensul giratoriu! Regulile pun în continuare probleme unora dintre șoferi
Circulație GREȘITĂ în sensul giratoriu! Regulile pun în continuare probleme unora dintre șoferi
O femeie a aplicat pentru un loc de muncă și a primit răspuns după aproape 50 de ani. De ce nu a ajuns să practice meseria dorită
O femeie a aplicat pentru un loc de muncă și a primit răspuns după aproape 50 de ani. De ce…
×