Mihalcea a debutat la Chiajna** Prima victorie pentru Concordia în Austria

Mihalcea a debutat la Chiajna** Prima victorie pentru Concordia în Austria
  • Publicat:
  • Actualizat:

Concordia a început cu dreptul seria partidelor de verificare
din Austria, primul „sparring partner” fiind Sport Union St.
Florian. Silviu Pană, Bălțoi și Matei au semnat cele trei goluri
prin care echipa lui Diniță a depășit formația din liga a treia
austriacă. Primul gol s-a marcat în minutul 55, Silviu Pană uimind
asistența, destul de numeroasă, din St. Florian cu o ghiulea de la
30 de metri, care a șters transversala pe interior. Bălțoi, după
trei minute, a majorat scorul cu capul din centrarea lui Adrian
Popa. Ultimul gol al întâlnirii a fost marcat în minutul 81 de
Matei, jucător aflat în probe la echipa lui Laurențiu Diniță.

Pană și
Radu, integraliști

Silviu Pană și Al. Radu au bifat toate cele 90 de minute ale
partidei, în vreme ce Mihalcea a jucat doar în ultimul sfert de
oră, nefiind refăcut în totalitate. Singurul jucător din lot
nefolosit deloc a fost Florin Niță. Acesta s-a pregătit separat, pe
unul din terenurile de antrenament ale bazei din St. Florian sub
îndrumarea preparatorului fizic Mircea Oaida.

Mieilă a
apărat un penalty pe final de partidă

Mezinul lotului lui Laurențiu Diniță, portarul Teodor Mieilă, l-a
înlocuit între buturi, din minutul 46, pe bulgarul Iordan Kolev.
Goalkeeperul de doar 18 ani a avut câteva intervenții bune, iar în
minutul 78 a apărat un penalty dictat ușor de centralul
întâlirii.

Concordia a folosit următoarea formulă: Kolev, Cl.
Dumitrescu, A. Stoica, Bozga, Petre Marin, Silviu Pană, Sorin Pană,
I. Iordache, A. Popa, Stere Bălțoi.

După pauză au mai jucat:
Mieilă, Dima, Mamele, Nae,
Alexandru Radu, Iliescu, Neagu, Mihalcea, Matei și Vitinha

articol și foto de Florin
Petrescu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele