Mihai Roman a revenit la antrenamentele Universităţii Craiova, după 20 de luni. Ce planuri are atacantul, după ce şi-a rezolvat problemele la inimă

Redactor:
Cosmin Staicu
Mihai Roman a revenit la antrenamentele Universităţii Craiova, după 20 de luni. Ce planuri are atacantul, după ce şi-a rezolvat problemele la inimă
  • Publicat:

Atacantul Mihai Roman a revenit la antrenamentele Universităţii Craiova, după mai mult de 20 de luni de la ultima sa apariţie în tricoul alb-albastru, el având probleme serioase la inimă  şi suferind inclusiv o intervenţie chirurgicală din această cauză.

Vârful de 29 de ani a jucat ultima dată într-un meci pe 24 ianuarie 2020, în amicalul din Antalya, Universitatea Craiova – Karvina, scor 3-1, în care atacantul oltean a şi marcat un gol. Ultima partidă oficială în care a evoluat Mihai Roman a fost pe 14 decembrie 2019, Universitatea Craiova – FC Voluntari, scor 2-1.

Mihai Roman a revenit la antrenamentele Universităţii Craiova

„A fost OK, mă simt bine din toate punctele de vedere, sunt foarte bucuros că am revenit la antrenamente alături de prima echipă, mi-au lipsit antrenamentele cu băieţii. A fost o perioadă destul de grea pentru mine, dar e bine că s-a terminat şi astăzi am reuşit să fac pregătirea în regim normal. Am crezut tot timpul că pot reveni, am crezut în mine şi în Dumnezeu, deşi multă lume nu mai credea. În fiecare seară visam că mă voi întoarce pe teren şi acest foc din mine, că nu am arătat tot ce pot în fotbal, m-a motivat, m-a făcut să nu-mi pierd speranţa. Simţeam că nu e nimic grav.

Familia m-a susţinut, prietenii, am mai avut şi diverse activităţii, am fost vicecampion naţional la padbol, m-au ţinut în priză aceste competiţii, am mai jucat şi nişte amicale cu arbitri din Craiova, am reuşit să am repere pe teren mare. Pe termen scurt, îmi doresc să revin la capacitatea fizică ideală pentru a-mi ajuta echipa. Pe termen lung, îmi doresc să ies campion cu Universitatea Craiova, îmi lipseşte un acest trofeu” a declarat Mihai Roman, după primul antrenament sub comanda lui Laurenţiu Reghecampf.

Jucătorii Universităţii Craiova şi-au reluat astăzi pregătirile, după cele trei zile de pauză de care au avut parte, excepţie făcând cei şase internaţionali: Nicuşor Bancu, Andrei Ivan (convocaţi la naţionala mare de Mirel Rădoi), Vladimir Screciu, Ştefan Baiaram, Alexandru Cîmpanu şi Jovan Markovic (aflaţi sub comanda lui Florin Bratu, la selecţionata U21).

Antrenorul Universităţii Craiova, Laurenţiu Reghecampf, îşi doreşte disputarea unui meci amical în pauza competiţională, aşa că sunt şanse mari ca sâmbătă după-amiază, alb-albaştrii să întâlneaască divizionara secundă Viitorul Pandurii, într-o partidă de verificare pe unul din terenurile din complexul „Lunca Jiului”, unde se află cantonamentul Universităţii Craiova.

Universitatea Craiova a pus în vânzare biletele la primul meci pe noul gazon de pe „Ion Oblemenco”

În această pauză competiţională se înlocuieşte suprafaţa de joc de pe stadionul “Ion Oblemenco”, iar primul meci pe noul gazon va fi Universitatea Craiova – Academica Clinceni, luni, 18 octombrie, de la ora 20.30, contând pentru etapa a 12-a a Ligii I. Gruparea din Bănie a pus deja în vânzare biletele pentru acest joc, la care vor avea acces, cel mai probabil, fanii care sunt vaccinaţi ori au trecut prin boală în ultimele trei luni, ţinând cont de incidenţa de infectare din Craiova.

„După această pauză competițională, luăm cu asalt stadionul „Ion Oblemenco” pentru duelul cu Academica Clinceni de luni, 18 octombrie. Acum, mai mult ca oricând, trebuie să contiuăm împreună parcursul bun și să obţinem a 3-a victorie consecutivă din campionat. Fii alături de „lei“ şi achiziţionează bilete atât online, prin platforma Eventim, cât și de la toate punctele noastre de vânzare tradiționale. Știința e mare și-n teren, și-n tribune, așa că următorul pas îl facem împreună” este anunţul Universităţii Craiova.

Biletele la meciul cu Clinceni costă: 15 lei la Peluza Nord, 30 de lei la Tribuna a II-a, 40 de lei la Tribuna I şi 70 de lei sau 100 de lei la VIP 1/2.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele