Secundul lui Marius Croitoru, declarația serii după victoria cu Poli Iași: „Mingea suna ca o ladă când o loveai”

Redactor:
Andreea Visu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Ciobanu, antrenorul secund al lui Marius Croitoru la FC Botoșani, a oferit concluziile după victoria cu Poli Iași și a descris condițiile în care au fost nevoiți să joace elevii săi.

Poli Iași și FC Botoșani s-au întâlnit în etapa cu numărul 17 din Liga 1, iar echipa lui Marius Croitoru a câștigat la limită, scor 1-0, cu un gol marcat în minutul 89, de către Fili.

Antrenorul lui FC Botoșani a fost suspendat, iar Mihai Ciobanu a stat în locul său pe banca tehnică și le-a dat indicații jucătorilor, care au evoluat pe o temperatură de -10 grade Celsius.

Mihai Ciobanu, după Poli Iași – FC Botoșani 0-1

„Vreau să felicit pe toţi jucătorii care au fost prezenţi azi la joc pentru că condiţiile n-au fost tocmai prielnice pentru fotbal. Cu -10 grade, cu un gazon foarte crescut în ianuare, cu o minge care suna a ladă când o loveai. Foarte greu de jucat în conditiile astea şi slavă domnului că n-am avut niciun jucător accidentat nici noi, nici cei de la Iași. Sigur, ne bucură cele trei puncte și ne obligă ca pe viitor, în următoarele etape, să fim pregătiți și atenți la viața personală, să fim cât mai mulți prezenți la fiecare etapă”, a spus Mihai Ciobanu, la flash-interviurile de după meci.

În urma acestui rezultat, FC Botoșani a urcat pe locul 8 în clasamentul Ligii 1, cu 21 de puncte, după cele 17 meciuri jucate. De cealaltă parte, Poli Iași rămâne codașa campionatului, cu 15 puncte.

Pentru FC Botoșani urmează meciul de pe teren propriu cu Dinamo, programat duminică, 24 ianuarie, de la ora 20:00.

„Dinamo e o echipă care îşi joacă în fiecare oră existenţa, dar nu-i împiedică pe dinamovişti atunci când se prezintă la joc să fie o echipă redutabilă. Ne aşteaptă un meci foarte important pentru noi, jucăm pe teren propriu cu una din numele mari ale fotbalului românesc şi trebuie să avem o evoluţie foarte bună pentru a câştiga”, a mai spus Mihai Ciobanu.

Pe aceeași temă
Irina Tănase, părăsită de Liviu Dragnea, după ce a fost prinsă cu altul! Detalii BOMBĂ
Irina Tănase, părăsită de Liviu Dragnea, după ce a fost prinsă cu altul! Detalii BOMBĂ
Una dintre cele mai mari bănci din România renunţă complet la tranzacţiile cu numerar. Cum pot fi scoşi banii din cont DOCUMENT
Una dintre cele mai mari bănci din România renunţă complet la tranzacţiile cu numerar. Cum pot fi scoşi banii din…
Arafat şi Rafila chemaţi la Palatul Victoria de Ciucă după confirmarea primelor cazuri de Omircon în România
Arafat şi Rafila chemaţi la Palatul Victoria de Ciucă după confirmarea primelor cazuri de Omircon în România
Sunt gata să-i ofere un salariu de 100.000 de lire pe săptămână. Starul britanic, devenit țintă pentru șeicii de la Newcastle
Sunt gata să-i ofere un salariu de 100.000 de lire pe săptămână. Starul britanic, devenit țintă pentru șeicii de la…
BOMBA ZILEI! Liviu Dragnea și Irina s-ar fi despărțit din cauza INFIDELITĂŢII tinerei. Primele declaraţii făcute de iubita fostului lider PSD
BOMBA ZILEI! Liviu Dragnea și Irina s-ar fi despărțit din cauza INFIDELITĂŢII tinerei. Primele declaraţii făcute de iubita fostului lider…
Rock-ul românesc, ÎN DOLIU! Celebrul chitarist a murit la 51 de ani, într-un grav accident rutier!
Rock-ul românesc, ÎN DOLIU! Celebrul chitarist a murit la 51 de ani, într-un grav accident rutier!
Relațiile intime te ajută să fii mai sănătos. 10 motive să fii intim cu cineva
Relațiile intime te ajută să fii mai sănătos. 10 motive să fii intim cu cineva
Cele mai perverse OBICEIURI ale oamenilor. „Sunt de-a dreptul ȘOCANTE”
Cele mai perverse OBICEIURI ale oamenilor. „Sunt de-a dreptul ȘOCANTE”
Un site pentru adulți anunță că va oferi conținutul „premium”, pe gratis
Un site pentru adulți anunță că va oferi conținutul „premium”, pe gratis
Din ce fac bani Bobonete şi Celentano din Las fierbinţi? Din asta au scos peste 1 milion de euro
Din ce fac bani Bobonete şi Celentano din Las fierbinţi? Din asta au scos peste 1 milion de euro
DOLIU NAȚIONAL: A murit marea doamnă a cântecului popular românesc
DOLIU NAȚIONAL: A murit marea doamnă a cântecului popular românesc
Urmează a zecea extragere la Loteria de Vaccinare. Vezi dacă te afli printre câştigătorii extragerilor trecute
Urmează a zecea extragere la Loteria de Vaccinare. Vezi dacă te afli printre câştigătorii extragerilor trecute
Relațiile intime te ajută să fii mai sănătos. 10 motive să fii intim cu cineva
Relațiile intime te ajută să fii mai sănătos. 10 motive să fii intim cu cineva
Povestea inventată cu care un român de 24 de ani a păcălit un italian să-i dea 60.000 de euro
Povestea inventată cu care un român de 24 de ani a păcălit un italian să-i dea 60.000 de euro
TOP 5: Cele mai bune jocuri video de pescuit și pentru pescari
TOP 5: Cele mai bune jocuri video de pescuit și pentru pescari
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Cine va schimba lumea de azi: ”Milenialul” de la bloc, tot cu cheia de gît, dar cu smartphone în buzunar
PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Cine va schimba lumea de azi: ”Milenialul” de la bloc, tot cu cheia de…
BANCUL ZILEI – Un tip agață o stewardesă sexy de la Tarom
BANCUL ZILEI – Un tip agață o stewardesă sexy de la Tarom
Cum şi-au luat rămas bun nişte tineri de la prietenul lor. L-au dezgropat şi i-au oferit „o ultimă plimbare”
Cum şi-au luat rămas bun nişte tineri de la prietenul lor. L-au dezgropat şi i-au oferit „o ultimă plimbare”
Veşti proaste pentru şoferi: Va ploua cu amenzi de 25.500 lei pentru cei care nu respectă noile reguli
Veşti proaste pentru şoferi: Va ploua cu amenzi de 25.500 lei pentru cei care nu respectă noile reguli
A venit acasă și a găsit o bijuterie înnegrită. Și-a evacuat imediat părinții: „Miroase a mort!”
A venit acasă și a găsit o bijuterie înnegrită. Și-a evacuat imediat părinții: „Miroase a mort!”
Ce se va întâmpla cu locuința lui Ion Șmecherul, după moartea sa! Celebrul cioban urmează să fie înmormântat
Ce se va întâmpla cu locuința lui Ion Șmecherul, după moartea sa! Celebrul cioban urmează să fie înmormântat
Imaginile pe care le vrea șterse! Cum arăta Daniela Crudu în urmă cu 10 ani
Imaginile pe care le vrea șterse! Cum arăta Daniela Crudu în urmă cu 10 ani
Gesturile care îți DISTRUG transmisia mașinii, indiferent dacă e manuală sau automată
Gesturile care îți DISTRUG transmisia mașinii, indiferent dacă e manuală sau automată
FOTO. Alexia Eram s-a pozat în lenjerie intimă! Fiica Andreei Esca, apariție controversată
FOTO. Alexia Eram s-a pozat în lenjerie intimă! Fiica Andreei Esca, apariție controversată
FOTO. Karmen, fiica lui Adi Minune, și-a etalat „silicoanele” în costum de baie
FOTO. Karmen, fiica lui Adi Minune, și-a etalat „silicoanele” în costum de baie
<