„Mi-aș dori să iau o poartă ca amintire, dar n-am cum s-o duc în Argentina”. Cum prefațează Brandan partida CSU – Steaua, ultimul meci pe „Ion Oblemenco”

Redactor:
Cosmin Staicu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Căpitanul argentinian al Craiovei, Pablo Brandan, spune într-un interviu pentru ProSport că șansele de calificare sunt egale în meciul de joi seara, ora 20:30, dintre CSU Craiova și Steaua, partidă din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României (live pe ProTV). Sud-americanul a impresionat la Steaua între 2010 și 2012 prin polivalența sa – s-a exprimat la un nivel înalt pe patru posturi: mijlocaș stânga, mijlocaș central, fundaș stânga și stoper – și a devenit unul dintre cei mai valoroși jucători străini din campionatul României. Revenit din China în Liga 1, Brandan a ales să joace pentru CSU Craiova, iar în ultimele partide ale echipei lui Cîrțu și Săndoi a realizat mai multe faze de manual cu colegul său din avanposturi, iordanianul Taher Bawab.

Pablo, după un parcurs foarte bun, meciul cu Steaua e ca o finală, un moment al confirmării depline?
Suntem fericiți că am scos echipa din subsol și că am rămas neînvinși atâtea etape. Meciul cu Steaua va fi ca o finală numai dacă pierdem, dacă îl câștigăm mai avem și alte jocuri până la trofeu. Meciul cu Steaua nu este mai important decât cel cu CFR, din ultima etapă, poate doar fiindcă este cel care urmează, altfel nu fac diferență între ele. Meciul cu Steaua este special doar prin prisma faptului că este ultimul înainte ca stadionul nostru să fie demolat.

Te-ai gândit să-ți iei și tu un „suvenir”, o amintire de pe „Ion Oblemenco” înainte de demolare?
Chiar m-am gândit să iau și eu ceva de pe acest stadion, ca să-mi amintească de el și de acest meci. Mi-ar plăcea să iau o poartă, poate chiar cea la care am dat golurile decisive cu Botoșaniul și ASA, dar nu am cum să o duc în Argentina.

Revenind la Steaua, ce șanse crezi că aveți să o eliminați?
Steaua are o echipă foarte bună, domină fotbalul românesc de vreo trei ani, dar eu cred că șansele sunt egale, pentru că intrăm pe teren la egalitate de scor și de jucători. Uit de orice favorită când intru pe teren și vreau să câștig, o să le fie destul de greu steliștilor aici.

„Mi-aș dori să vină Sânmărtean la Craiova”

E greu de blocat Sânmărtean?
Nu ne facem un scop în sine să-l blocăm pe Sânmărtean, dar evident că ne propunem să nu facă pe teren ce vrea. Sânmărtean este un fotbalist deosebit, de mare valoare. Mi-aș dori să vină la Craiova, nu se știe niciodată, mi-ar plăcea să jucăm împreună.

Ai jucat pentru Steaua, ce reprezintă pentru tine această echipă? Atunci când  ai venit la Craiova ai spus că nu ai de gând să înjuri Steaua dacă îți vor cere fanii…
Nu numai Steaua, ci orice echipă, nu este un gest frumos să înjuri tu, ca jucător. Steaua reprezintă un trecut frumos, în timp ce Universitatea Craiova înseamnă prezentul frumos, care sper să continue cât mai mult. Am semnat doar până în vară, dar poate voi continua aici. Îmi plac orașul, echipa, antrenorii, iar oltenii seamănă mult cu argentinienii, modul cum trăiesc meciurile și viața în general.

Ai ajuns destul de repede căpitan de echipă al Craiovei, te așteptai?
Este o mare onoare pentru mine să port banderola de căpitan la un club atât de mare și cu o asemenea istorie în spate. De aceea sunt implicat sută la sută în tot ce fac, fiindcă mă simt onorat și responsabil în același timp.

  • Duminică, în ultimul meci al acestui an, CSU se deplasează la Cluj, pentru partida cu CFR, din cadrul etapei a 17-a a Ligii 1
  • Echipa lui Cîrțu și Săndoi se află pe locul 4 în ierarhia Ligii 1, cu 28 de puncte după 16 întâlniri

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de această limită
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele