„Mi-ar plăcea să joc la Steaua” **El poate fi „Bombardierul” de care managerul s-a îndrăgostit! E poreclit „pantera neagră” și devine liber de contract

  • Publicat:
  • Actualizat:

*Yazalde, vârf curtat intens în trecut de Steaua, ar putea fi soluția pentru atacull lui Reghecampf. Atacantul de 24 de ani din Portugalia va rămâne liber de contract în vară.

Dacă Alibec este aproape acontat, Steaua lucrează intens și la transferul vârfului de careu care a lipsit atât de mult în ultimele sezoane. Becali a dezvăluit astăzi că managerul îi garantează pentru un atacant, dar nu i-a declinat identitatea.

Așa cum ProSport v-a anunțat încă de luna trecută, pe lista scurtă a oficialilor din Ghencea se aflau Julio Tavares, Osarimen Giulio Ebagua, Cicero sau Sebastian Ribas, însă, cu excepția ultimului, niciunul nu poate fi adus în condițiile dezvăluite de patron: vârful identificat de oficial ar putea veni la Steaua din postura de jucător liber de contract, urmând a-i expira în vară înțelegerea cu formația de care aparține.

Totuși, în condițiile în care uruguayanul nu a convins la Monaco, Ranieri neintroducându-l în niciun meci din acest sezon, este greu de crezut că managerul ar avea încredere „oarbă” în el. În schimb, există toate premisele ca oficialul să se fi orientat spre o mai veche „dragoste”, Yazalde Gomes Pinto. Vârful lui Braga a fost urmărit de Steaua în ultimii doi ani, discutându-se intens despre trecerea lui în Ghencea. Dacă în trecut, prețul cerut de portughezi era unul prohibitiv, de această dată astrele par să își fi întors fața spre manager, care are oportunitatea de a aduce în curtea roș-albaștrilor un fotbalist pe care l-a urmărit îndeaproape în repetate rânduri, gratis.

Yazalde, împrumutat de fosta adversară a CFR-ului din grupele Ligii la Beira Mar pentru acest sezon, va deveni liber de contract în vară, iar Steaua poate beneficia de conjunctura favorabilă. Supranumit „Pantera neagră” pentru forța și agilitatea de care dă dovadă în fața porții, Yazalde pare a întruni „portretul robot” al „noului Traore” din fotbalul românesc, așa cum îl caracteriza patronul din Ghencea pe atacantul „descoperit” de subalternul său.

Auzisem că sunt dorit de Steaua în urmă cu ceva timp, dar timpul a trecut și nu s-a concretizat nimic. Dacă Braga ar fi de acord, mi-ar plăcea să joc la Steaua„, spunea jucătorul într-un interviu acordat ProSport anul trecut

Am fost interesați de el, dar prețul era unul prohibitiv nu doar pentru România, ci și pentru Ucraina sau Rusia„, recunoștea managerul, în 2012.

Cine e Yazalde:

-și-a început cariera la Varzim

-în 2009 a fost transferat la Sporting Braga, care l-a împrumutat imediat la Rio Ave, apoi la Olhanense (2010), revenind în următorul sezon la Rio Ave

-are 17 selecții pentru naționala U21 a Portugaliei, pentru care a marcat de 5 ori

-s-a născut pe 21 septembrie 1988 și are 1.84 metri

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen