Meseria lor e „autogolul”. Petrolul a pierdut patru puncte în meciurile cu Astra și Dinamo după ce Alcenat și Gulherme au înscris în propria poartă

  • Publicat:
  • Actualizat:
Meseria lor e

Două meciuri a disputat Petrolul cu Răzvan Lucescu pe teren propriu în campionat, ambele încheiate la egalitate. Atât cu Astra, cât și în meciul cu Dinamo, adversarii ploieștenilor, au beneficiat de autogoluri ale fundașilor petroliști.

În meciul cu giugiuvenii (1-1), fundașul dreapta Jean Sony Alcenat a marcat în proprie poartă în minutul 43, deschizând astfel scorul pentru adversara Petrolului, Astra.

La partida cu Dinamo (2-2), „pericolul” a venit de pe partea stângă. Cu numai două zile înainte de a împlini 24 de ani, fundașul stânga brazilian Guilherme a introdus mingea în poarta lui Pecanha în minutul 52, stabilind scorul final al partidei.

Alcenat este unul dintre preferații fostului președinte LPF, Dumitru Dragomir, care l-a propus atât la Steaua, cât și la echipa națională, neștiind totuși că acesta a evoluat deja pentru selecționata statului Haiti, la care are deja 48 de meciuri jucate.

Guilherme, căruia îi expiră contractul cu ploieștenii în vară, este văzut o soluție pentru postul de fundaș stânga la Steaua. Brazilianul a mai evoluat în România la Concordia Chiajna, unde l-a avut antrenor pe Laurențiu Reghecampf.

Articol scris de: Ovidiu Dumitrescu

Pe aceeași temă
Cât chin! Cum se spală concurenţii de la Asia Express, de fapt? Ce condiţii...

Cât de valoroasă e, de fapt, Emma Răducanu? Cel mai mare antrenor din istorie a dat răspunsul

Simona Halep se desparte de Darren Cahill, antrenorul care a dus-o pe locul 1 mondial

Spectacol impresionant la Sarajevo! Imaginile cu celebrarea a 100 de ani pentru FK Zeljeznicar au făcut înconjurul lumii

Cele mai bune SUV-uri mici. NOI sau RULATE, mașinile astea merită fiecare bănuț

Loredana Groza, luată cu ambulanţa la scurt timp după ce a participat la nunta Simonei Halep… >

HALEP a anunţat despărţirea din luna de miere. Toţi fanii sunt în stare de ŞOC

Mama ucigașă a băgat-o pe Sofia în mașina de spălat! Clipul șocant descoperit de anchetatori

Zodiile care primesc VEȘTI CUTREMURĂTOARE la începutul săptămânii

MISTERUL celebrului CRANIU cu urechi a fost în sfârșit ELUCIDAT după sute de ani. „Este ceva ULUITOR”

Și-a prins soția cu un alt bărbat. Răzbunarea soțului a fost „diabolică” - FOTO

S-a detonat BOMBA! S-au despărţit. Halep tocmai a anunţat separarea

Gina Pistol, la un pas să-l părăsească pe Smiley! Ce i-a făcut artistul e cu adevărat ȘOCANT

VESTE BOMBĂ despre PFIZER! Absolut toți românii trebuie să știe acest lucru

Scandal major în jurul vaccinării. Oamenii de ştiinţă demisionează în masă

Ce se întâmplă în corpul tău după 3 cești de cafea. Ora la care e indicat să bei ultima cafea

Euro a atins un nou maxim istoric faţă de leu. Curs valutar BNR din 22 septembrie

Un stat UE le-a recomandat cetățenilor „să scape” de telefoanele chineze

România va începe adminstarea dozei trei de vaccin COVID-19. Ce grupe de persoane vor avea prioritate

BANCUL ZILEI – Sexul te face KO în box!
BANCUL ZILEI – Sexul te face KO în box!
Cine sunt fostele neveste ale lui Toni Iuruc. Soţul Simonei Halep a mai fost căsătorit de două ori

Secretul din spatele succesului „Așii Amanetului”. Ce avere avea „Bătrânul” înainte să moară

Daria, fiica cea mică a lui Romică Țociu, vrea să meargă la studii în străinătate. Ce părere are actorul de această decizie / VIDEO

Dezvăluiri bombă în familia Becali! A avut o amantă și a lăsat-o însărcinată

Cele mai bune anvelope de iarnă în 2021 după distanța de frânare pe zăpadă

FOTO. Dana Săvuică, în costum de baie la 51 de ani! Cum arată fosta vedetă Playboy

FOTO. Antonia, selfie-uri interzise cardiacilor, într-un costum de baie prea mic pentru formele ei generoase! `Sunt jalnică`