Dănciulescu a dedicat golul reușit în partida cu Timișoara coechipierilor Bratu și Pulhac, pe care îi așteaptă să se alăture cât mai repede haitei.
"Am făcut o partidă bună, am câștigat meritat. Am marcat după două meciuri mai puțin reușite. Dedic golul soției mele, este ziua ei de naștere. În al doilea rând, îl dedic lui Bratone și Pulhi pe care îi așteptăm lângă noi. Avem nevoie de ei. Am fost mai buni decât ei astăzi. Am demonstrat că merităm să fim pe primul loc.", a spus Danciu la gsptv.
Atacantul a vorbit despre formația de pe Bega și consideră că aceștia merită înapoi punctele: "Este meritul lor că sunt în față și sper să le dea cele șase puncte înapoi."
Corbul nu crede că echipa sa a scăpat spre titlu și spune că nu l-a interesat să demonstreze nimic timișorenilor care se autointitula "liderul moral" al campionatului: "Nu suntem scăpați în câștigători. Am jucat și până acum, am câștigat și suntem în față. Noi nu dăm palme nimănui, noi ne vedem de treaba noastră și jucăm"