Mercato ratat pentru Craiova! Numai una din cele opt achiziţii a dat randament la echipa lui Mihai Rotaru

Redactor:
Cosmin Staicu
Mercato ratat pentru Craiova! Numai una din cele opt achiziţii a dat randament la echipa lui Mihai Rotaru
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deşi avea nevoie de achiziţii importante, pentru a se lupta şi în acest an pentru titlu, dar şi pentru a suplini plecarea lui Vali Mihăilă şi absenţa prelungită a lui Elvir Koljic, Universitatea Craiova a ratat ocazia de a se întări cu adevărat, iar acum plăteşte tribut campaniei de transferuri eşuate.

„Deja au fost cheltuiți undeva la 950.000 de euro pe transferuri de jucători în ultima zi. Prima tranșă, de două milioane, a și zburat. Practic, transferul lui Mihăilă ne asigură o completare de buget” a spus finanţatorul Mihai Rotaru, după încheierea perioadei de mercato. Craiova a punctat la cantitate, dar nu şi la calitate.  Au venit opt jucători, dar numai unul s-a impus imediat în Bănie.

Fiasco în marcato pentru Craiova. Marius Constantin, unicul transfer util

În acest sezon, la Craiova au poposit: Papp, Screciu, M. Constantin, Tudorie, Ofosu, Câmpanu, Mamut şi Căpăţână, iar dintre ei numai Marius Constantin a dat satisfacţie, căpătăndu-şi un loc sigur în primul 11, datorită unor evoluţii bune. Screciu şi Câmpanu, jucători de 20 de ani, au scuza şi totodată avantajul tinereţii, sunt încă jucători de perspectivă, care vor mai avea şanse şi vor fi aşteptaţi să crească. În plus, ambii au avut coronavirus de când au venit la Universitatea Craiova şi au pierdut o perioadă din pregătire.

Marius Constantin pare să fie unica achiziție bună a Craiovei
Marius Constantin pare să fie unica achiziție bună a Craiovei

Totuşi, cei doi fotbalişti reprezintă investiţii importante pentru clubul din Bănie, de nu mai puţin de 1 milion de euro. Craiova a plătit Botoşaniului 500.000 de euro pentru Câmpanu şi totodată clubul din Bănie a renunţat la ultima tranşă, tot de 500.000 de euro, pe care o avea de primit de la Genk, pentru a-l readuce acasă pe Vlad Screciu. Numai că acesta nu a reuşit până acum să-şi facă loc în echipă, primind mai multe şanse la Craiova când avea 17 ani, dar atunci pretenţiile şi obiectivele erau altele la Universitatea. În tricoul alb-albastru, Alex Câmpanu a putut fi văzut o jumătate de oră în meciul cu Chindia şi în prima repriză a partidei de la Botoşani.

Ofosu, Tudorie, Papp, Căpăţână – dezamăgiri crunte

Jucătorii aduşi pentru a întări echipa au dezamăgit, nu reprezintă soluţii nici măcar de back-up. După aproape un an în care nu a jucat, fiind rezervă la Sivasspor, Paul Papp a prins numai două meciuri la Craiova, iar în cel de-al doilea a jucat fundaş stânga, şi a fost depăşit net, în timp ce pentru postul de stoper este a patra variantă, după Bălaşa, Marius Constantin şi Acka.

Împrumutat pentru un an de la Arsenal Tula, din Rusia, Alexandru Tudorie a intrat de câteva ori pe final de meci şi o dată a fost titular, dar n-a convins, fiind înlocuit la pauză, în meciul cu Chindia. Se pare că nici la antrenamente nu convinge Tudorie, fiindcă nici Bergodi şi nici Papură nu au fost convinşi de potenţialul şi de atitudinea sa. În schimb, croatul Ivan Mamut a avut destule şanse şi a demonstrat o atitudine exemplară, o determinare fantastică, a şi avut ocazii, inclusiv două bare, dar nu şi-a îndeplinit prima cerinţă a job-ului de atacant, el nereuşind să marcheze, deşi a avut 8 ocazii clare de gol.

Craiova resimte acut lipsa lui Elvir Koljic, atacant extrem de prolific, bosniacul impunându-se încă de la debutul ăn Bănie, când a marcat şi a oferit un assist, într-un derby cu Dinamo. Ofosu a primit şi el deja destule şanse de a arăta că poate suplini plecarea lui Vali Mihăilă, însă a avut evoluţii modeste, fiind înlocuit de fiecare dată. La 30 de ani, de la jucătorul neamţ se aştepta o integrare rapidă, concretizată prin evoluţii consistente, însă a dezamăgit crunt. În sfârşit, transferul lui Mihai Căpăţână reprezintă un alt fiasco, fostul căpitan al Voluntariului având prestaţii modeste în tricoul Craiovei. Fiind introdus pentru a suplini absenţa lui Alex Cicâldău, în ultimele două meciuri, Căpăţână a jucat slab, fiind înlocuit de fiecare dată, atât de Bergodi, cât şi de Papură.

Paul Papp nu a impresionat până acum la Craiova

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…