Mercato la CFR: Ce jucător i-a „suflat” FCSB și ce fotbalist a refuzat campioana. Emoții cu postul de portar!

Mercato la CFR: Ce jucător i-a
  • Publicat:
  • Actualizat:

Campioana este extrem de activă pe piața transferurilor și până acum a oficializat 5 jucători noi. Aurelio, Rondon, Vâtcă, Susic și Burcă sunt fotbaliștii proaspăt transferați. Clujenii l-au dorit și pe fostul fundaș dreapta Tiago Lopes, dar portughezul care ultima dată a jucat în Turcia a avut pretenții salariale prea mari pentru campioană.

„Sper ca jucătorii care au venit vor confirma. Una e să joci la Mediaș, de exemplu, alta este să joci la CFR. Susic a mai jucat la CFR, este o achizie bună, a fost căpitan la Șerif Tiraspol. Trebuia să alegem între el și Tiago Lopez, dar el a cerut mulți bani. Burcă, când am auzit că este destul de ieftin și își dorește să vină, m-am bucurat. Chiar dacă îl avem pe Vinicius, care are totuși o vârstă și sperăm să-l rezolvăm și pe Boli, e posibil să mai vină un fundaș central”, a spus Dan Petrescu.

L-au pierdut pe Olaru, dar mai vin 3 jucători

Clujenii vor să mai aducă încă 3 jucători în cantonamentul din Austria și caută și variante de jucători sub 21 de ani, capitol la care sunt net inferiori celor de la FCSB și Viitorul. Campioana l-a vrut și ea pe Darius Olaru, de la Gaz Metan, dar a cedat în bătălia cu FCSB. Vicecampioana l-a achiziționat pe mijocaș cu 600.000 de euro. „Pe Olaru ni-l doream, dar nu ne permiteam să dăm atâția bani pe un jucător tânăr. Avem nevoie de 20 de jucători de câmp, în afara jucătorilor sub 21 de ani. Viitorul și FCSB au soluții foarte multe la jucătorii tineri, noi în afară de Costache nu avem nicio soluție viabilă. Sunt doar jucători care nu prea au jucat la prima echipă. În mod sigur în cantonament vor veni cel puțin 3 jucători peste 21 de ani, iar cei sub 21 sper să vină cât mai repede. Nu pentru cupele europene, pentru că acolo avem nevoie de experiență, dar pentru campionat”, a spus Dan Petrescu.

Vâtcă, asigurarea în cazul plecării lui Arlauskis?

Un transfer surprinzător este revenirea lui Cosmin Vâtcă, în condițiile în care CFR îl mai are pe Arlauskis și pe Jesus Fernandez pe acest post. Venirea lui Vâtcă alimentează speculațiile conform cărora Arlauskis ar dori să plece la o echipă unde să câștige mai mulți bani. „Știu că Arlauskis rămâne. Sunt convins că până la iarnă nu se va întâmpla nimic. Mai are un an și trebuia să zică dacă pleacă”, a declarat Dan Petrescu.

 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă şi-a dat OK-ul
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen