Memoriu împotriva lui Adrian Porumboiu

Memoriu împotriva lui Adrian Porumboiu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Conducerea clubului Pandurii a sesizat astăzi Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal, cu privire la jignirile aduse de finanțatorul echipei FC Vaslui, Adrian Porumboiu la adresa președintelui clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu. „Având în vedere atacurile neprincipiale și denigratorii ale domnului Porumboiu Adrian la adresa președintelui clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu, Marin Condescu, prin afirmații calomnioase și mincinoase s-a sesizat astăzi Comisia de Disciplină a FRF. Asistăm la o manipulare ordinară din partea unui oficial al clubului FC Vaslui care și-a câștigat, prin încălcarea gravă a ROAF, participarea în cupa UEFA Intertoto și locul în clasamentul final al sezonului competițional 2007-2008. Domnul Porumboiu Adrian va avea posibilitatea astfel să probeze în fața Comisiei de Disciplină cele afirmate. Până la finalizarea cercetării acestui caz și comunicarea verdictului din partea Comisiilor de specialitate din cadrul FRF clubul de fotbal Pandurii Lignitul Târgu Jiu nu va mai răspunde în nici un fel atacurilor murdare venite din partea domnului Porumboiu Adrian” se arată într-un comunicat al clubului Pandurii Târgu Jiu.

Secretarul general al clubului Pandurii, Daniel Băloi, a precizat că memoriul a fost adresat azi către Comisia de Disciplină cu solicitarea de a fi aplicate prevederile regulamentare: „În ultimele zile opinia publică a asistat, prin intermediul mass-media, la un atac virulent și necontrolat al domnului Adrian Porumboiu care a depășit cu mult regulile unui comportament civilizat și decent pe care ar trebui să îl aibă orice conducător de club din prima ligă și care a adus atingere atât clubului Pandurii cât și persoanei președintelui Marin Condescu. Considerăm că astfel de practici nu mai trebuie tolerate și de aceea am solicitat Comisiei de Disciplină a FRF să se sesizeze și să aplice prevederile regulamentare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…