Meme Stoica: „Îl vrem pe Daniel Stan de la Oțelul”

Meme Stoica:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Stoica, managerul general al Unirii, spune că Urziceniul poate să depășească fără probleme performanțele din acest campionat.

Domnule Stoica, cum se pregătește Unirea Urziceni pentru sezonul care urmează ?

Ne pregătim foarte bine și foarte eficient. Am ajuns deja la un acord cu Gloria Bistrița pentru un schimb Ciprian Petre-Matei, am înaintat o ofertă pentru Daniel Stan de la Galați, care probabil va veni la noi, și suntem în negocieri avansate cu un jucător argentinian foarte bun, de doar 18 ani. De asemenea mai avem în vizor doi jucători importanți din campionatul intern dar deocamdată nu am înaintat nicio ofertă.

Poate echipa să depășească performanțele de anul acesta în sezonul viitor ?
Noi n-am fost băgați în seamă până acum și nici acum nu suntem luați în seamă de presă și de nimeni deși am obținut performanțe remarcabile. Să fie așa și anul viitor că noi nu ne supărăm iar reușitele vorbesc de la sine. Putem să realizăm mult mai mult decât atât.

Unde se va pregăti Unirea în perioada următoare ?
Avem programate pe rând cantonamente în Poiana Brașov, Austria și Scoția, unde vom juca câteva amicale foarte puternice. Nu menționez încă echipele pentru că nu este totul parafat. Va fi o stagiune de pregătire foarte bună.

Urziceniul este una dintre echipele care ne vor reprezenta anul acesta în Cupa UEFA. Ce șanse aveți să accedeți în grupe ?
E prematur să vorbim despre grupele Cupei UEFA pentru că nu ne știm încă toți posibilii adversari deși am văzut și eu acea listă incompletă. Putem avea ghinionul să picăm cu echipe care vin din turul trei preliminar al Ligii Campionilor și atunci ar fi foarte greu.

Pe ce buget se bazează Unirea în viitoarea stagiune ?
Nu avem un buget fix, și deci nu știu. Noi transferăm ce trebuie fără să fim constrânși de o anumită sumă.

Până atunci urmează Campionatul European din Asutria și Elveția. Ce șanse are România la acest turneu final ?
Avem o grupă incredibilă. Orice punct câștigat în acestă grupă este o performanță. Dacă ne-am mai și califica eu cred că am realiza cea mai mare performanță din istoria echipei naționale a României.

articol scris de Gigi Stancu
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
JUDECĂTORII au luat decizia finală. FLORIN CĂLINESCU a primit vestea chiar acum
JUDECĂTORII au luat decizia finală. FLORIN CĂLINESCU a primit vestea chiar acum
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen