Meme reaprinde războiul cu fanii Rapidului:** „Au făcut româna cu profesorul de traforaj!” Se anunță nebunie la derby

Meme reaprinde războiul cu fanii Rapidului:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Stoica este unul dintre cele mai detestate personaje în rândul galeriei din Giulești. Antipatia fanilor a fost alimentată și mai mult ieri, atunci când managerul general al Stelei i-a desființat pe suporterii Rapidului, ironizând problemele gramaticale pe care aceștia le-au avut în trecut, cu mesajele afișate în timpul meciurilor.

Mihai Stoica a susținut ieri o conferință de presă parcă tocmai pentru a ridiculiza galeria Rapidului, cu două zile înainte de meciul din Giuelști. „Voi fi urmărit tot timpul cu două camere? E puțin, la DigiSport în platou mă filmau patru. Să-mi pună și lavalieră dacă vor”, și-a început managerul tirul.

„Au făcut româna cu profesorul de traforaj”
Deranjat de faptul că a fost considerat „element provocator”, MM s-a disculpat ironizând fanii Rapidului. „Dacă lovesc cu călcâiul o pungă de semințe aruncată din tribună sau dacă mă joc cu o rolă de leucoplast înseamnă că provoc? Nu eu am scris bannerul cu «diavoli vișini», nu eu scriu «Dani, fi tare», eu sunt la zi cu studiile. Cu cine or fi făcut limba română? Poate cu profesorul de traforaj…”, a spus Mihai Stoica, oficial care a ținut să dea o ultimă lovitură giuleștenilor din tribună. „Steaua i-a bătut în 2010, ultimul meci direct în Giulești, și s-a calificat în semifinale, apoi în finală. Cupa a fost câștigată într-un joc contra lui Dinamo, echipă a cărei galerie știe să scrie mesaje”.

Flegme, sex și insulte: istoria conflicului

MM Stoica pare să aibă cele mai multe de împărțit chiar cu galeria echipei cu care Steaua va juca duminică. Istoria recentă consemnează o serie de episoade în care cele două părți și-au adresat vorbe grele și au recurs la diverse metode de tachinare. În 2006, atunci când Rapid și Steaua s-au întâlnit în sferturile de finală ale Cupei UEFA, MM Stoica îi numea pe adversari „echipa de supt Podul Grant”, iar un an mai târziu, în septembrie 2007, a dat ordin ca suporterii rapidiști veniți în Ghencea să fie izolați de restul spectatorilor și băgați într-o cușcă. Nici ultrașii nu au rămas datori. După ce l-au scuipat în repetate rânduri pe MM de la tribuna I a stadionului din Giulești, i-au înjurat sistematic familia, lucruru care l-a făcut pe manager să declare, la TV, că „băieții ăia vor să facă sex cu familia mea, dar familia mea nu vrea să facă sex cu ei”.


La meci voi purta ceva impermeabil, poate chiar ignifug. Pe stadionul acela, deasupra băncii de rezerve au stat uneori și oameni care au probleme cu vezica
Mihai Stoica, manager general Steaua

Eu am performanțe școlare mari, nu ca fanii Rapidului. Limba română e una primejdioasă pentru ei. Probabil au învățat-o cu profesorul de traforaj
Mihai Stoica, manager general Steaua


În 1994, s-a urinat peste banca Gloriei Bistrița
Mihai Stoica se așteaptă să fie scuipat duminică în Giulești, dar alții au pățit lucruri mai grave decât el. În 1994, peste banca de rezerve a celor de la Gloria Bistrița un spectator a urinat, cel mai afectat fiind vicepreședintele de atunci al clubului, Ilie Sucilea.

„În Giulești voi purta ceva impermeabil și mă gândesc și la ceva ignifug. Pe stadionul acela s-a întâmplat ca deasupra băncii de rezerve să stea și oameni care au probleme cu vezica”, a fost declarația pe care a făcut-o ieri Mihai Stoica. MM are dreptate, ProSport a cercetat și a aflat la ce anume s-a referit oficialul Stelei. În toamna anului 1994, în timpul meciului Rapid-Gloria Bistrița, partidă încheiată cu scorul 4-3, un suporter giuleștean s-a urcat pe banca de rezerve a oaspeților și s-a urinat peste cei care se aflau ieșiți din aria copertinei. Cel mai „șifonat” a ieșit vicepreședintele de atunci al clubului condus de Jean Pădureanu, Ilie Sucilea.

„Burebista” confirmă
Fostul portar al Gloriei, Costel Câmpeanu a confirmat pentru ProSport acest eveniment urât petrecut în 1994. ” Îmi aduc aminte de acel meci. Chiar dacă au trecut anii, crede-mă că nu-mi face plăcere să rememorez acel gest de toată jena. Nu știu ce a fost în capul acelui individ. Săracul nea Ilie ne-a povestit în vestiar ce a pățit”, a spus cel poreclit „Burebista”.

ARHIVĂ‚ Cronicarii de atunci nu au menționat incidentul în ziar

DECIZIE
Pun 15 gardieni deasupra băncii oapeților

Surse din anturajul giuleștenilor ne-au dezvăluit că oficialii Rapidului au decis să pună pentru meciul cu Steaua 15 bodyguarzi deasupra băncii de rezerve a oaspeților. Motivul? Conducătorii giuleșteni doresc astfel să preîntâmpine eventualele incidente. De obicei, suporterii rapidiști care au locuri deasupra băncii de rezerve a oaspeților înjură și scuipă oficialii rivali.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a transmis Bunesa
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total OBLIGATORII
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total OBLIGATORII
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen