„Meme nu înțelege fotbalul”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Meciul dintre Pandurii Târgu Jiu și Unirea Urziceni a început deja cu duelul verbal dintre Mihai Stoica și Eugen Neagoe. Cei doi și-au trimis replici de la distanță, primul care l-a atacat pe Neagoe fiind MM Stoica. Tehnicianul pandurilor spune că nu știe exact motivul pentru care oficialul celor de la Urziceni e supărat și spune că nu are nici un război personal cu acesta.

„MM Stoica e supărat, dar nu știu care e motivul. Ar trebui să-și vadă de echipa lui, dar el se bagă în seamă tot timpul. Ce război să am eu cu Meme Stoica? Eu am spus ce gândesc, atâta tot. Nu am spus nimic despre Urziceni sau de cineva de acolo. La el asta e strategia cunoscută. Nu știu de ce se apucă el să vorbească de anumiți oameni pe care nu-i cunoaște prea bine. Probabil îi este frică de Pandurii, poate nu mai are norocul pe care l-a avut în returul campionatul trecut. Nu vorbesc cu Meme de Elodia sau Cioacă, eu vorbesc de fotbal, dar pentru el fotbalul e mai greu”, a spus Neagoe pentru Prosport.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași

Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”

Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști

Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…

"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?

Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă

Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie

Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor

IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară

11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box

❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗

Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…