Mega-interviu Adrian Păunescu: „Becali să iasă din fotbal, dacă Pițurcă nu va rezista”

Celebrul poet român salută revenirea lui Piți în Ghencea
în calitate de antrenor, spunând că are șanse mari să ia titlul în
Liga I.

În ultima vreme, Adrian Păunescu s-a retras acasă, evitând să apară
la emisiuni televizate și să acorde interviuri. Spunea că e bolnav,
fără să dezvăluie diagnosticul. Din acest motiv, celebrul poet ne-a
amânat cu câteva săptămâni demersul jurnalistic. A zis că nu se
simte prea bine și că nu e încă momentul să vorbească. Apoi, într-o
zi, apare un mesaj pe telefon: „Mâine, la ora 12.00, la mine
acasă”. Ne-am conformat. Când am bătut la poartă, Păunescu ne-a
poftit în curte. Era vesel, nu și-a trădat deloc presupusa boală de
care suferă. Doar branula fixată pe antebrațul drept, prin care i
se injectează albumină, arată că are ceva.

Păunescu n-a slăbit deloc, așa cum s-a speculat. Dimpotrivă, în
ziua interviului era în formă foarte bună, vorbind cu reporterul
Prosport preț de o oră și jumătate despre situația generală din
fotbalul românesc. A rezultat un interviu senzațional, pe care vă
invităm să-l citiți în rândurile următoare.

Ce se întâmplă cu fotbalul românesc?
Cu
fotbalul românesc se întâmplă, în vitrina care-i este destinată,
ceea ce se petrece în depozit cu toată această țară. E o prăbușire
totală, într-o țară care s-a repezit să adopte un sistem pentru
care nu era pregătită. Nu e modern, de viitor, ci unul al marilor
separații de categorii sociale. S-au făcut foarte multe erori, iar
cea mai mare a fost trecerea de la socialism la capitalism fără a
se prelua nimic din ce era bun atunci. Dispariția sportului de masă
a dus la rărirea valorilor de performanță. S-au ocupat toate
terenurile pe care se făcea sport la țară. S-a ajuns la situația în
care foarte puțini părinți își duc copiii la fotbal. În socialism,
plafonarea era o crimă. Acum, e o la fel de mare crimă lipsa de
mijloace de afirmare a celor mulți. Să nu ne mirăm că la Olimpiade
nu reprezentăm nimic, suntem doar tolerați. Trebuie înțeles de-acum
încolo un lucru: plafonării din socialism să i se răspundă cu o
competiție corectă a valorilor, nu cu una coruptă. Marii fotbaliști
români, Dobrin, Hagi, Balaci, nu s-au format în laboratoare, ei nu
sunt niște homunculi făcuți în chiuvetă, ci fructul sărăciei din
locurile unde trăiau și al dorinței de a se exprima prin sport. Că
au avut și geniu, e cu totul altceva.

După 20 de ani, nu s-a realizat nimic spectaculos. Cine ar
trebui să se implice?
Partidele
politice trebuie să modifice profund sistemul existent. Nimeni n-a
întrebat poporul român dacă vrea să treacă la capitalism. Poporul
român n-a mai dorit poate un anumit tip de socialism, care era
închistat și care era ca un motor care se gripase. Politicul ar
trebui să se implice în restructurarea sportului. A fost însă la
noi un premier, Tăriceanu, care declara sus și tare că sportul nu e
o prioritate. L-am atacat dur atunci și în Senat. Acești oameni
n-au sentimentul istoriei, că azi îi vom judeca. Și în cazul lui
Băsescu și al lui Boc e la fel, doar că ei n-au declarat nimic.
Trebuie să ne întoarcem la cei care produc, nu la cei care
speculează. Trebuie reorganizat întreg sportul românesc, găsite
soluții pentru susținerea lui materială. Baza să fie pe sportivul
autohton. Aș face pași către integrarea fotbalului din Republica
Moldova în campionatul național al României. Asta ne-ar da și o
altă perspectivă asupra unității naționale, alt rezervor de cadre
și alt standard de cadre pentru fotbaliștii moldoveni extrem de
talentați.

Băsescu l-a felicitat totuși pe Becali pentru performanța Stelei,
când a ajuns în semifinalele Cupei UEFA.

După ce s-a încheiat lupta? Păi, după război, mulți viteji
se-arată. Problema nu e cum sărbătorim victoriile, ci cum le
pregătim.

„Belu și Bitang sunt încă tineri și
productivi”

Sportivilor li s-au tăiat din rente. Cum comentați?
E
foarte mare înșelătorie asta. Astea sunt învățămintele noastre din
vremea socialismului mortificat. Suntem pe un drum greșit, parcă
dorim contraperformanța și o obținem. Era o țară care se numea RDG.
N-avea mare lucru, dar făcea lentile Zeiss și, cu trei vagoane, își
rezolva problema de comerț exterior. Trebuie să ne concentrăm pe
ceea ce putem face. Am avut o gimnastică de super clasă mondială,
unde e acum? Belu și Bitang au fost virați la un moment dat către
un secretariat de stat, consilierat. Sunt încă tineri și
productivi… Nu poți să iei țăranul de la recoltele pe care le
face și să-l pui la statistică, să țină cont de recoltele care se
pierd.

Păunescu începe să-l critice pe Băsescu, spunând că nu-și merită
salariul lunar și că „Guvernul e o mizerie”. Face recurs la trecut,
povestindu-și viața.

„În această perioadă foarte încărcată de bilanțuri și regrete,
speranțe împuținate, constat cât de cumplit mi-a trecut viața. Când
am fost tânăr, a fost condamnat tata la 15 ani de pușcărie
politică. A fost arestat bunicul, dar n-a stat atât de mult în
închisoare pentru că trecuse de vârsta la care putea fi bătut bine.
Nici la facultate nu mi s-au deschis ușile, fiindcă eram fiu de
deținut politic. Trei ani n-am putut concura. După aia a venit
perioada lui Ceaușescu, pe care am privit-o ca pe o renaștere. După
1980, Ceaușescu a început să comită greșeli de nemăsurat cu
consecințe grave pentru noi toți. A venit Revoluția. Au fost oameni
care, deși mă înjuraseră în socialism că sunt anticomunist, acum mă
înjurau că sunt procomunist. Apoi a venit Convenția la putere, am
rămas șomer. Am scris zi de zi la România Liberă a lui Paler, care
mi-a oferit o pâine. Și-acuma suntem contemporani cu Băsescu și
constat în ce fel abordăm marșarierul. Suntem în plin marșarier, ne
întoarcem în Evul Mediu. Suntem marcați și de vecinătățile cu care
nu ne înțelegem, dar și de noi înșine. Am făcut mici operații de
comerț exterior cu fotbaliștii, Evul Mediu… Comerț cu oameni. Nu
e însă totul pierdut câtă vreme o femeie și un bărbat din România
își mai găsesc timp noaptea să se iubească și să gândească un
copil.”

Rămâneți cu Cenaclul Flacăra și cu
poeziile…
Sigur, dar n-ajunge. Pe 20 iulie, când împlinesc 67 de ani,
Jurnalul Național și Editura Curtea Veche mi-au făcut surpriza de a
publica un roman pe care l-am scris acum 20 de ani: „Vinovat de
iubire”. Va fi foarte tare, scandalos. Mă bucură, dar nu ține de
cald.

Ce veți face de ziua dumneavoastră?
Voi sta în curte. N-am puterea materială de a pleca. O să plec
înainte trei zile ca invitat la Mamaia Copiilor, unde sunt
președintele juriului. Trebuie să-ți spun ceva foarte important:
contează fiecare oră. Lucrez la repunerea în viață a unor romane pe
care le-am scris de-a lungul vremii. La unul din 1978, atunci nu am
putut publica. Se numește „Crimă fără pedeapsă”, are peste 600 de
pagini. E vorba de viața unui oraș, Turnu, și de confruntarea
dintre mentalități. Mai am un roman, „La cules de porumb”. Am multe
cărți de poezie nepublicate. M-a apucat așa o febră de început și
de sfârșit de lume.

„Trebuie organizată viața fotbalului,
ca să nu devină obiectul niciunei
corupții”

Ce-ați face dacă ați fi în fruntea
fotbalului românesc?
Trebuie recâștigate condițiile materiale pentru fotbal. Trebuie
organizată viața fotbalului, ca să nu devină obiectul niciunei
corupții. Trebuie relansate centrele de juniori. Trebuie încurajate
marile orașe care iubesc fotbalul, să-și asume un fel de
paternitate chiar dacă e în combinația public-privat. Aș încerca să
mă bazez mai cu seamă pe fotbaliștii autohtoni. N-am nimic
împotriva străinilor, numai că nu se poate face fotbalul românesc
fără fotbaliști români. Sunt echipe dominate de străini. Ele pot
obține performanțe momentane, dar fotbalul românesc nu crește decât
derivat.

Vi s-a propus vreodată să conduceți un club de
fotbal?
Nu. Am fost doar președinte de onoare la Universitatea Craiova până
acum câteva luni. Omul generos care e Mititelu, pe care îl
prețuiesc și l-am apărat, m-a numit acolo și după aia a considerat
că e totul. Nu m-a mai întrebat nimic. Dacă mi s-ar fi propus mai
mult, nici măcar n-aș fi refuzat. Am iubit în viață două echipe:
Craiova și Rapid. La Craiova am fost o dată într-o situație
specială. Când s-a cântat imnul Craiovei prin stație, și eu eram cu
Cenaclul, l-am rugat pe Socaciu, care a compus imnul Rapidului,
să-l cânte. (Se amuză) Și a cântat imnul Rapidului, înaintea
meciului cu Craiova. Au fost huiduituri nesfârșite, până la
intervenția mea fraternă. Apoi au început să aplaude.

De ce nu mai sunteți președinte de
onoare?
Mi-am dat demisia. Știu că Mititelu a trecut
prin momente grele, a luat de exemplu decizia aia cu Severinul.
Nimeni nu știe cât de mult iubesc eu Severinul, pe care-l consider
cel mai european oraș al Olteniei. Mi-e foarte drag, e superb. Dar
una e să iubești un oraș și alta e să-l pui într-o condiție de
contradicție cu Craiova. Craiova e totuși centrul Olteniei. N-am
putut să mă uit pe gaura ușii la ceea ce se întâmplă la Craiova.
Mai ales că Mititelu lua măsuri asupra cărora nu mă întreba. Spun
asta, nu pentru că aș fi vrut să decid eu, deși n-am fost în nicio
colectivitate în care să n-am de zis un cuvânt. N-am comunicat
deloc cu el. Sunt în total dezacord cu plecarea echipei din
Craiova.

Mititelu v-a pus doar de imagine?
Nu pot să-l condamn. Am intervenit fără eficiență în conflictul lui
cu Solomon. Protestez împotriva arestării primarului Craiovei, a
porcăriei care i se întâmplă. I-am zis la „Zilele Sorescu”: „Măi,
Aurică, dă-i, mă, drumul… Nu-i mai pune biruri!”. Când se
aranjase totul și i s-a propus lui Mititelu micșorarea chiriei la
stadion, el s-a ambiționat și a plecat… Nu se face asta. Un
conducător mare are și marșarier, știe să dea înapoi, nu numai
înainte. Trebuie să facă și la dreapta, și la stânga, și înainte,
dar și înapoi atunci când e cazul, trebuie să cedeze în fleacuri ca
să câștige în esență.

Ați făcut și imnul…
L-am făcut în 1972 sau 1973… De altfel, vreau să spun ceva. De
mai mult timp am vorbit despre obligațiile financiare ale
Universității Craiova pentru acel imn pe care îl cântă și pe care
nu-l plătesc. Nu sunt un nabab, mie Boc mi-a tăiat pensia, am de
ținut o casă, o familie. Fetița mea, care e genială, studentă în
anul doi la limbi străine, la spaniolă – portugheză, a câștigat
concursul pe universitate pentru o bursă pe un semestru în Spania
și Portugalia. Trebuie să mă gândesc la ea. Cer public domnului
Mititelu și clubului Universitatea Craiova să se achite de toate
datoriile pe care le au față de mine. Așa cum contractul meu cu
Copos, pentru Rapid, s-a încheiat de un an și jumătate. Tot îi dau
SMS-uri și îi atrag atenția. I-am zis: „George, nu ți-e rușine! Nu
realizezi prin ce-am trecut eu?! Că m-a costat 100 de milioane ca
să-mi fac albumina!”. Imnul continuă să existe, dar contractul nu
s-a reînnoit. O să-l dau în judecată din nou.

Sună telefonul. După încheierea scurtei conversații, Păunescu simte
nevoie să ne anunțe cu cine a vorbit: „Un băiat din partea lui
Gregorian Bivolaru. Spune că le-am luat de multe ori apărarea și că
se simt obligați să-și ofere serviciile”.

Aveți mulți bani de recuperat?
Nu e asta, dar trebuie reînnoit contractul, din moment ce imnul se
cântă. Avem un contract care se prelungește. Un om care are, pe de
o parte, suficientă minte și acuitate de suflet și știe ce înseamnă
suferința, își permite asta? E o măgărie cumplită. Tot ridică din
umeri, spunând că n-are bani. Și banii din anii precedenți i-am
recuperat tot în instanță, la negocieri. Folosește imnul fără să fi
semnat un contract cu mine. E contribuția mea și a lui Socaciu.
I-am zis: „Bine, măi, George, tu umbli cu tot felul de
terchea-berchea și le dai sute de mii de euro și mie nu-mi dai bani
pe drepturile mele? Eu trăiesc din asta”.

„La Craiova, copiii se nasc
brazilieni”

Va mai avea performanțe Craiova ca în trecut?
Cred că Universitatea Craiova va redeveni o mare echipă în doi sau
trei ani, printr-o conlucrare a celor care au tras până acum în
direcții diferite și au tras unul în altul, pentru că izvorul este
foarte puternic.Dacă Universitatea Craiova și-ar strânge toți
jucătorii pe care i-au luat alții, inclusiv acea răpire de 10
jucători, ar avea cinci echipe de prima divizie, iar una ar fi
campioană. Acolo, copiii se nasc brazilieni.

Cum analizați circul din Liga I, în care patronii decid
totul, se ceartă, se înjură, fac echipele?

Este o acțiune tipică de o societate nedezvoltată. Nu se face
nicăieri în lume. Patronii au drepturi, nu privilegii. Nu pot face
abuzuri, nu pot umili oameni. Trebuie oameni tari. De aceea cred că
e foarte importantă revenirea lui Pițurcă la Steaua. Am fost unul
dintre puținii oameni care l-au susținut, la un moment dat chiar
singurul, atunci când devenise odios pentru toți odioșii care îl
înjurau. Pițurcă e un tip tare, un mare talent și antrenor. Cel mai
mult îmi place la el că-i ațos, că are prietenie cu George Becali,
dar are personalitatea sa. Important e ca tot mai mulți dintre
antrenori să se consolideze ei înșiși în ideea că sunt niște
meseriași, că au drepturi legale. Să se respecte Codul Muncii,
legea. Din păcate, în anumite situații, pe bani negri se merge, pe
bani negri se pleacă. Având complicități perverse, nu poți zice
nimic când patronului îi vine să te dea afară.

Va sta mult Victor Pițurcă la Steaua?
Dacă Pițurcă nu va rezista la Steaua, înseamnă că Gigi Becali
trebuie să iasă definitiv din fotbal. L-am apărat pe Gigi Becali,
și nu oricum, ci împotriva unei porniri generale. Am prețuit
talentul lui, are talent de om public, dezvoltarea lui, faptul că
s-a rafinat, că-și stăpânește tonurile și semitonurile, dar n-aș
vrea să fiu complice cu erorile pe care le comite. A avut antrenori
foarte valoroși, dar ei n-au avut suficientă vână ca să-l înfrunte.
Pe oameni ca el, antrenorii trebuie să-i respecte, dar să-i și
înfrunte pentru a-i învăța că nu se face să dai afară atâția. Asta
e o chestiune de mică tiranie orientală, cum a făcut cu
Bergodi.

Și pe Hagi.
După ce l-a dat afară pe Hagi, și-a pierdut enorm din
credibilitate. I-am semnalat-o. Chestiunea cu Hagi s-a întors
împotriva lui. A și regretat-o.

Are șanse Pițurcă să ia titlul cu Steaua, în condițiile în
care toate echipele s-au întărit?
Cu atât mai bine pentru un performer ca Pițurcă. Gândește-te la
regula tenisului: „Nu joci cu unul mai prost ca tine, că te scoate
din mână”. Aici e cu scoaterea piciorului. E bine că s-au întărit
și Dinamo, CFR Cluj, Rapid. Un asemenea campionat poate da și
embrionii unei noi naționale. Nici la națională n-aș vrea să apară
alt tip de personalism, de ambiție individuală.

În dezacord cu atitudinea lui Răzvan
Lucescu față de Mutu

Adică?
Nu-mi place la băiatul ăsta, care este foarte talentat, Răzvan
Lucescu, chestia cu atitudinea cu Mutu. Nu e vorba că aș accepta
erorile lui Mutu, dar nu poți să-l condamni definitiv pe un mare
fotbalist. Atitudinea mea e
constantă de-a lungul întregii istorii a fotbalului românesc. Când
federația veche îl scotea definitiv din fotbal pe Dobrin pentru că
li se părea că nu e disciplinat, am sărit în apărarea lui ca să-l
aducem cu Ioanițoaia, Graur, cei care lucrau cu mine, la condiția
de egalitate. Autoritatea nu se construiește sacrificând valori pe
care ești dator să le tratezi ca un chirurg, nu ca un măcelar. Nu
poți să-i dai în cap unuia, să zici apoi că ai rezolvat situația
suferinței lui. Vorbesc din prețuire pentru Răzvan Lucescu și l-aș
ruga pe Mircea Lucescu să nu se mai bage în treaba asta a lui și a
naționalei, că sună rău. Răzvan e destul de matur.

Pițurcă a fost dat afară după ce a calificat echipa la Euro
2000 și tot cu el am ajuns la Euro 2008.
A fost dat afară ca o concluzie că tot el a făcut bine. A fost una
dintre cele mai mari nedreptăți din fotbalul românesc. Atunci, când
a calificat echipa la Euro 2000 fără nicio înfrângere… Așa ceva
nu se întâmpla nici în ultimul copac din Congo. Până și maimuțele
din alte zone geografice au mai multă morală decât cei care l-au
dat afară atunci pe Pițurcă. Și făceau și gesticulația
dreptății.

Acum l-ați fi păstrat?
Nu. El trebuia să dea semnul plecării. A prins o galerie de meciuri
neinspirate și a ratat. Asta nu înseamnă că nu e un mare
antrenor.

Radiografia conducătorilor din fotbalul
românesc

Ce impresie vă face Adrian Porumboiu?
Este un om extraordinar. Ca dovadă, a și ieșit din el un mare
regizor. Aș fi vrut să fie la Craiova. Nu în locul lui Mititelu, că
el nu e la Craiova, ci la Severin.

Intră un om cu medicamente. Păunescu îi mulțumește, își cheamă
soția ca să-i dea o revistă Flacăra și o întreabă: ” Cum se numește
medicamentul? Carnitină, carnil. E injectabil, oare? E bun și așa,
neinjectabil”. Soția, Carmen, îi spune că medicamentul e oral, o
soluție buvabilă. Medicamentul este destinat exclusiv pentru
persoanele care suferă de boli ale inimii, ale anginei
pectorale.

Carnitina, pe care o folosește Păunescu, este un tratament adjuvant
în afecțiuni cardiovasculare, fiind foarte bună în prevenirea
infarctului de miocard.

Dar Paszkany?
La Paszkany, n-aș putea să nu observ o inteligență, simțul practic,
organizarea. M-a enervat însă o chestie îngrozitoare și m-a
depărtat de el. În afară de chestiile politice, că e cu Boc, cu
Băsescu, și este și favorizat. Asta cu CFR 1907. Păi, în 1907,
Clujul nu era pe teritoriul oficial al României. Ce face el aici?
Este cosmopolit, deschis către univers? Niciun maghiar din România
nu se cuvine s-o facă și-și face un mare păcat lucrând împotriva
unității naționale. Cei care fac asta își închipuie că ar fi mai
fericiți în altă țară? Să nu-și facă iluzii. Aici sunt tratați ca
egali, oriunde s-ar duce de-acum încolo ar fi ca niște băieți de
provincie veniți în Imperiu. Nici CFR Cluj, nu se putea. Ce Căi
Ferate Române existau în 1907? La Cluj am o echipă pe care o
iubesc, Universitatea Cluj, pentru că acolo, în studenție, a jucat
fotbal unchiul meu, Ioan Păunescu, student la Litere. Acolo,
bunicul meu și-a trimis aproape toți copiii să studieze după 1918,
nu la București. Pentru mine, Universitatea Cluj e o lumină. Ori de
câte ori vor avea nevoie, le voi fi sprijin.

Am ajuns la Iancu.
A făcut dintr-o echipă de anonimi, e vorba de ultimii ani, una
puternică. S-a dăruit, îmi place poziția lui. A creat un postament
pentru performanță. Nu va veni altul în locul lui să investească
atâția bani. Îmi pare foarte rău însă de Sabău, nu e dreaptă
plecarea lui. Am înțeles că el a dorit-o. S-ar putea să fie și
Iancu temperamental. Când simți că investiția ta nu rodește, s-ar
putea să te enervezi.

Ați auzit de Bucșaru?
Cine e? N-am nimic de zis, nu-l cunosc. În schimb, antrenorul Dan
Petrescu și Meme Stoica au făcut o echipă performantă, ajunge să-l
califice pe patron. Contează faptele. Îl regret pe Dan Petrescu. Ar
fi putut și poate în continuare să fie cel mai mare antrenor al
generației lui. Îl văd la ȚSKA Moscova. Poate la Chelsea.

Jean Pădureanu e și acum la Gloria Bistrița, la 74 de ani.
Cum vedeți longevitatea lui?
A luat-o ca un patriarh de Bistrița și a ținut lucrurile strânse. I
s-au reproșat toate Cooperativele. Cum a făcut, cum n-a făcut,
echipa Gloria Bistrița e bună. Când nu te aștepți, plesnește pe
vreun mare stadion. Viața e toxică. De când ne naștem și până în
ultima clipă tot murim. Jean Pădureanu n-a trăit fotbalul ca pe o
aventură, ci ca pe un destin. Atunci când nu vom mai fi, îl vom
regreta. Mă emoționează chiar felul lui de a fi, de a se implica,
de a se dărui. Poate au fost și aranjamente în viața lui, așa cum
se spune, dar cred că toate astea fac parte din prețul
supraviețuirii.

Ce părere aveți despre președintele Ligii?
E fenomenal. Rareori un așa om de suflet și rațional. Dacă făcea la
timp toate școlile, Mitică Dragomir putea fi președintele țării. E
născut pentru o carieră înaltă. El s-a dedat târziu la limbajul
colorat, nuanțat. Îl consider și un căuzaș. Știe să se apropie de
oameni. N-a reușit la Primăria Capitalei, pentru că nu i-au făcut
bine trăirile cu Victoria București, FC Olt Scornicești. Are dotare
mentală excepțională.

Mircea Sandu?
N-aș vrea să vorbesc în momentele acestea când e bolnav. Când va fi
sănătos, avem timp să-l analizăm. Am și o doză de recunoștință
reală pentru el. În 1997, când Justiția mi-a restituit casa de la
Breaza pe care mi-o luase Ceaușescu, el, care era un fel de
proprietar al acelui imobil, printr-o organizație de turism a lui a
fost extrem de elegant. N-a pretins nici bani legali, nici șpagă
pentru a elibera casa. Parcă am recunoscut în el pe urmașul lui
Mircea Angelescu.

„La Dinamo roade un șobolan. Un fost
securist”

Dinamo n-a mai ajuns în Liga Campionilor de două decenii.
De ce?
Dinamo are un președinte de cea curată vocație de lider, Nicolae
Badea. Este un om care putea fi orice în România, prim-ministru,
primar. N-a fost să fie probabil din cauza acelui accident
biografic, căsătoria cu fata lui Ion Dincă. Deși, în mod normal,
într-o lume onestă n-ar trebui să conteze. La Dinamo e o criză de
pluralism, fiindcă sunt prea mulți, spre deosebire de Steaua, unde
e o criză de monopartitism. De Turcu e păcat că a plecat, nu merita
soarta asta. Știu ce s-a întâmplat acolo. La Dinamo roade un
șobolan, nu vreau să-i spun numele, unul care, peste tot pe unde a
umblat, a făcut numai de astea, să încaiere oamenii… E fost
securist, umblă cu toate șmecheriile cu putință. Nu mă bag în
anecdotica noroioasă de la Dinamo.

„Olanda, o echipă de castraveți
sărați”

V-ați uitat la Cupa Mondială din Africa de
Sud?
Cupa Mondială mi-a făcut o impresie penibilă. E vorba mai ales de
Brazilia, echipa care putea schimba în bine atmosfera și calitatea
jocului, a fost eliminată absurd. Nu-mi place echipa asta de
castraveți sărați, Olanda, poate să fie și super campioană
mondială. Dacă vreau să văd un joc mecanic, mă duc la discotecă.
Mie îmi place jocul artă. Sunt la modă echipele profitoare, care
pun exactitatea în locul imaginației. Care speculează dorința de
altceva a unor formații ca Brazilia, Argentina. Mai e o
compensație: minunea numită Spania. Dacă și Spania pierdea cu
Germania, pentru mine, fotbalul mondial înceta să mai existe patru
ani.

Cu Franța ne va fi mai greu în preliminariile pentru Euro
2012, după ce Laurent Blanc a fost instalat
antrenor?
Nouă ne e greu și cu Insulele Feroe. Am luat-o de la zero, suntem
la zero acum ca națională și cumva ne amenință fundul mării. Nu
sunt garanții că se va schimba ceva pozitiv. Lucrurile sunt lăsate
să meargă de la sine sau să stea. Îmi plac Mutu, Marica, Chivu,
Raț. Nu ne lipsesc jucătorii talentați.

„Voi încerca să-l
readuc pe Mutu la națională”

De ce România a început să piardă după Euro
2008?
Era un pod mare în Viena, cel mai sigur. Într-o dimineață, când a
trecut o mașină mică, a căzut. Podul n-a căzut din cauza poverii
momentane, ci din ce acumulase zgomote, vibrații, dureri de-a
lungul vremii. Așa e și cu naționala noastră.

Veți încerca să-i împăcați pe Răzvan cu Mutu, așa cum l-ați
readus pe Hagi la națională, în 1999?
Da. Voi face toate eforturile ca să fie în teren toate valorile
românești. S-ar putea să-i aduc la masa mea din curte. Sau să îi
aduc într-o emisiune de televiziune. Doresc să reîncep emisiunile
sportive, cum făceam la Antena 1. Mutu e pândit, e o personalitate
excepțională căreia i se întâmplă de toate. Nu se iartă. Poți să fi
personalitate excepțională și la pescuit, că tot așa se întâmplă.
Te mușcă peștii de degetul mic.

„E o logică și a ierbii. Întâi rădăcina, apoi încolțește și
crește. Păi, dacă noi n-avem răbdare cu nimic? Nenorocirea în
România e că nu se merge decât pe profitul imediat. Nu există locul
din care să apară fotbaliști, fiindcă nu e organizare”

„Am văzut multe blaturi, dar mi-au dispărut din memorie. Îl țin
minte pe cel de la Oradea, când s-a prelungit meciul ca să dea
Steaua gol. Nu semnalez blatul Stelei, ci atitudinea lui Mateianu,
care n-a vrut și s-a opus până în ultima clipă. N-a reușit, că s-a
dat penalty”.

„Multora dintre cei care au pățit-o cu blaturile, le-am atras
atenția cu mult înainte. N-am obiceiul să îngrop încă o dată un
îngropat. Nu, nu. Nu-mi place să particip la servicii de
înmormântare. Sper ca ceilalți arbitri să fi înțeles”.

„În România, cel mai greu e să se nască oameni ca Gică Popescu. De
ce? Pentru că, în genere, profesorii de fotbal nu la acest fel de
joc îi invită pe elevii lor, ci la mingicăreală. Pe când, Gică
Popescu a fost cel mai mare stoper din Europa la vremea
lui”.