Mircea Rednic este convins că meciul din acest weekend, contra Unirii, va stabili campioana de toamnă.
Tehnicianul din Ștefan cel Mare consideră că jucătorii nu sunt tensionați înainte de partida cu ocupanta locului doi, așa cum au fost în zilele care au precedat disputa cu Steaua.
"Vom avea cu Unirea Urziceni un meci foarte important, foarte greu, în care se va decide campioana de toamnă. Nu este tensiune ca înaintea unui derby cu Steaua, dar e o partidă foarte importantă pentru noi. Unirea Urziceni este în formă, iar în joc sunt trei puncte pe care le dorim și noi, și ei. O victorie în acest meci ne-ar aduce liniște în pauza de iarnă", a declarat Mircea Rednic pentru NewsIn, citat de Onlinesport.
Antrenorul câinilor a avut cuvinte de laudă la adresa echipei din Urziceni și a lui Dan Petrescu: "Ialomițenii un lot bun, un antrenor bun și o organizare apreciabilă la un club în fruntea căruia se află un conducător foarte priceput. De asemenea, Dan Petrescu a făcut lucruri extraordinare acolo, nimic din ceea ce s-a întâmplat sezonul ăsta nu este întâmplător"