Maybach-ul, reparat în spatele casei

Redactor:
Matei Udrea
Maybach-ul, reparat în spatele casei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cazul „Rolls Royce second-hand” nu e primul în care Gigi Becali,
în căutare de fală deșartă, se împopoțonează peste măsură.

Latifundiarul a omis intenționat să menționeze că limuzina Rolls
Royce Phantom e achiziționată, de fapt, la mâna a doua, la fel cum
procedase și în februarie 2005, cu un Maybach. Și atunci, ca și
acum, principalul „cui” care scărmănase orgoliul bogătașului din
Pipera fusese zvonul că a dat de fundul sacului cu bani.

Cabotin și grandoman, Gigi Becali născocise, acum cinci ani, o
poveste spectaculoasă, în care negocierile dure cu reprezentanții
Mercedes din România și puterea sa de convingere jucau rolul
principal. În realitate, limuzina Maybach nu a fost cumpărată de la
importatorul autorizat, a costat mai puțin de jumătate din suma de
500.000 de euro pe care se lăuda că a cheltuit-o, iar reparațiile
după numeroasele incidente rutiere în care a fost implicat Becali
s-au făcut la un service „de cartier”, deoarece bogătașul s-a
zgârcit la banii de asigurare CASCO!

Reparații cu
ranga!

Diferența de clasă dintre snobul din Pipera și ceilalți doi
posesori (la vremea respectivă) de Maybach din țară, Viorel
Cataramă și Ion Țiriac, a ieșit la iveală în special la acest ultim
capitol. În timp ce Becali și-a reparat portiera cu ranga, devenind
astfel subiectul de distracție al întregii Europe, Țiriac își ducea
mașina, la revizii, în Germania, iar pentru Maybach-ul lui Cataramă
veneau în țară echipe speciale de mecanici de la Mercedes.

În
familia Becali, mărimea contează în primul
rând

Obsesia pentru mașini cât mai mari pare să fie o caracteristică a
familiei Becali. Pentru verii îmbogățiți aproape peste noapte după
Revoluție e mai puțin important ca obiectul cumpărat să fie nou și
de calitate. Ioan Becali povestea, în urmă cu ani, că după 1990,
când s-a întors în comuna natală (Pipera), și-a făcut o intrare
triumfală pe uliță, la bordul unui Mercedes vechi, dar uriaș, pe
care-l cumpărase de la un târg de mașini din Germania, pentru a le
face în ciudă vecinilor. „Era atât de mare, că n-aveam loc pe drum,
agățam gardurile când treceam!”, relata Giovani. Acum, după ce s-a
mai înstărit, Ioan Becali circulă cu un Rolls Royce, iar fratele
său, Victor, conduce un Bentley. (Matei Udrea)

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și posterior de 30.000 € 😲
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și…
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
"Banii noștri s-au dus". Doi tineri s-au trezit fără 10.000 de dolari în cont. Era avansul pentru casa pe care…
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Halep a aflat acum verdictul REAL. E o diferență de la cer la pământ
Halep a aflat acum verdictul REAL. E o diferență de la cer la pământ
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe
„Săptămâna Patimilor“ se încheie incendiar: fotbalul nostru oferă trei meciuri sufocante, cu mize uriașe
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…