Mattia Montini a transmis un mesaj conducerii lui Dinamo. Ce spune despre posibila sa mutare la Universitatea Craiova

Mattia Montini a transmis un mesaj conducerii lui Dinamo. Ce spune despre posibila sa mutare la Universitatea Craiova
  • Publicat:

Mattia Montini ar putea să o părăsească pe Dinamo în această vară, astfel că a transmis un mesaj conducerii. Atacantul „câinilor” mai are contract cu gruparea din „Ștefan cel Mare” până la 30 iunie și nu este convins că va continua în tricoul dinamovist.

Italianul recunoaște că a comunicat în această perioadă cu oficialii lui Dinamo și le-a transmis un mesaj acestora, prin care își exprimă dorința de a continua, însă acest aspect depinde și de oferta care i se va face pentru prelungirea contractului.

„Le-am spus că doresc un nou contract, că vreau să continui la Dinamo în condițiile mele, am discutat și dacă vor dori, îmi vor propune un contract nou și vom discuta. Nu e decizia mea. Dacă nu mă sună nimeni, nu pot semna singur un contract”, a declarat Montini într-un interviu pentru Fanatik.ro.

Montini și posibila mutare la Universitatea Craiova

Venirea lui Cristiano Bergodi pe banca Universității Craiova a amplificat informațiile potrivit cărora Montini ar putea merge la formația din Bănie, din vară, din postura de jucător liber de contract.

Italianul recunoaște că tehnicianul din Peninsulă îl cunoaște bine ca fotbalist și nu exclude varianta de a lucra împreună la Craiova. Totuși, vârful dinamovist nu oferă detalii și dă de înțeles în continuare că prima opțiune este clubul care l-a adus în România: Dinamo București.

„Eu vreau să-i urez succes lui Cristiano Bergodi. Este un antrenor și un om foarte bun. El mă cunoaște ca fotbalist și tot ce pot să spun este că eu apreciez interesul oricărui club pentru mine. Dar deocamdată este devreme să vorbim despre asta”, a mai adăugat Montini pentru sursa citată.

Montini a înscris 4 goluri în acest campionat, iar în ultima perioadă a fost accidentat la genunchi. În acest an a jucat doar 21 de minute, în partida cu Academica Clinceni. Mattia Montini are 28 de ani și îmbracă tricoul echipei Dinamo din anul 2018. A jucat în total 23 de partide în România și a marcat de 13 ori. Fotbalistul s-a plâns de dureri în cantonamentul din această iarnă și a vrut să plece de la pregătire.

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele