Materazzi, instalat la Alba:** „Nu e un pas înapoi”

Redactor:
Daniel Lup
Materazzi, instalat la Alba:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce a antrenat Lazio și Sporting, Materazzi este tentat de o
aventură în fotbalul românesc. Italianul a bătut palma aseară cu
șefii echipei ardeleane, având ca obiectiv salvarea formației de la
retrogradare.

Giuseppe Materazzi (64 de ani) a ajuns sâmbătă seara cu o cursă
aeriană la București și a fost surprins când a dat nas în nas cu
reporterul ProSport. „Nu am venit în România pentru bani, o fac din
pasiune! Eu am antrenat în Grecia, în Portugalia, în China, am
treizeci de ani de carieră în spate… Crezi că mă mai gândesc acum
la bani? Liga I nu ar fi pas înapoi pentru mine, dar să văd acum
dacă mă înțeleg cu cei de la Alba. Discutăm mai multe zilele
viitoare”, s-a limitat să spună Materazzi.

Acesta s-a deplasat ieri la Iași, unde a urmărit din tribune. Apoi
a discutat personal cu președintele executiv al echipei uniriste,
Nicolae Lupu, și prin telefon cu Marian Sarmeș, președinte și
acționar al formației ardelene.
Italianul și-a dat acordul să antreneze până la vară Unirea, însă
numirea acestuia va trebui să fie aprobată azi de acționari. „Falub
va pleca în mod sigur. Nu vor fi probleme cu Materazzi. Și el vrea
să vină, și noi dorim să colaborăm cel puțin până la vară. De fapt,
avem planuri pe termen lung cu Materazzi. A antrenat echipe precum
Bari, Lazio sau Sporting, nu cred că va avea probleme în Liga I.
Tehnicienii italieni au avut rezultate foarte bune în fotbalul
românesc”, a declarat un acționar al echipei ardelene.

Va lua
60.000 de euro dacă salvează echipa

Dacă va semna actele, Materazzi ca primi 30.000 de euro până la
vară, tot atât urmând să încaseze în cazul în care va reuși să
rămână în Liga I. Materazzi ar urma să debuta duminică, în meciul
pe care Alba îl va juca pe teren propriu cu Rapid. Șefii formației
albaiuliene au evitat aseară să confirme înțelegerea cu italianul.
„Luni vom vedea ce măsuri se vor lua. Trebuie să ne întoarcem cu
cel puțin un punct de la Iași, dar din păcate am pierdut, sunt
supărat, nu vreau să vorbesc la nervi”, a spus Marian Sarmeș.
În CV-ul lui Materazzi figurează echipe precum Lazio Roma
(1988-1990), Bari (1992-1996) sau Sporting Lisabona (1999). În
ultimii ani însă acesta a antrenat numai formații din ligiile
inferioare din Grecia și Spania.

30 de mii de
euro va primi Materazzi la Alba până la vară, tot atât urmând să
încaseze dacă va salva echipa

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen