Marius Șumudică dă de pământ cu jucătorii de la Dinamo: „E incredibil ce e acolo, non-valori, nu există așa ceva!”

Marius Șumudică dă de pământ cu jucătorii de la Dinamo: „E incredibil ce e acolo, non-valori, nu există așa ceva!”
  • Publicat:

Marius Șumudică (49 de ani), antrenorul lui Gaziantep, a criticat situația în care se află Dinamo.

Rapidist recunoscut, Marius Șumudică s-a declarat dezamăgit de situația delicată prin care trece rivala din „Ștefan cel Mare” și a criticat atât strategia conducerii lui Dinamo cât și atitudinea jucătorilor care îmbracă tricoul alb-roșu, dar nu trăiesc cu adevărat spiritul unuia dintre cele mai iubite cluburi din România.

Marius Șumudică îi critică pe cei de la Dinamo

„E incredibil ce e la Dinamo, aștept să mai apară un episod cu cine vine să cumpere clubul. Cu tot respectul pentru cei de acolo, dar să ajungi așa ușor să joci la Dinamo este incredibil. Străini, non-valori, este incredibil, pui tricoul ăla pe tine și intri să joci, nu există așa ceva, trebuie să simți ceva pentru acel club.

Asta pleacă de la cei care conduc, pentru că trebuie să transmită așa ceva. Să îmbraci un tricoul al unei astfel de echipe și să te bați la retrogradare, e dureros și pentru mine”, a spus Marius Șumudică, la Digi Sport.

Marius Șumudică se gândește la Rapid

Marius Șumudică este cu ochii pe Rapid, în Liga 2, și le ține pumnii lui Dan Alexa și elevilor săi în lupta pentru promovarea în Liga 1, iar în cazul în care acest obiectiv va fi realizat, antrenorul este dispus să poarte discuții cu cei din conducerea giuleștenilor, chiar dacă a salvat-o pe Gaziantep de la retrogradare în Turcia și vrea rămână acolo.

„Deocamdată n-am nicio discuție cu nimeni din România și, cu tot respectul pentru țara din care am plecat, eu sunt mândru că sunt aici la Gaziantep. Nu-mi doresc să mă întorc în România. Nici la CFR. Eu sunt perceput ca rapidist, mi-aș crea foarte multe probleme. Aștept să văd ce să se întâmplă la Rapid. Le doresc baftă, să dea Dumnezeu să urce anul ăsta (n.r. să promoveze), cu toate că e destul de greu. Am văzut-o ieri și pe Turris că a câștigat la UTA”, a spus Marius Șumudică

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen