Marius Șumudică a prezentat concluziile ședinței generale de la CFR Cluj: „S-au spus lucrurilor pe nume”. De ce nu are nimic de reproșat clubului

Marius Șumudică a prezentat concluziile ședinței generale de la CFR Cluj: „S-au spus lucrurilor pe nume”. De ce nu are nimic de reproșat clubului
  • Publicat:

Marius Șumudică a fost iritat la începutul conferinței de presă, când a fost întrebat de posibila sa demitere. „Dacă dumneavoastră vreți să-mi puneți astfel de întrebări, mă opresc și părăsesc sala. Este mult mai important meciul cu FC Argeș pentru mine, în momentul de față.

Nu am ce să comentez mai mult decât că a existat o ședință cu conducerea clubului, cu mine, cu jucătorii, s-au spus lucrurilor pe nume, continuăm activitatea și probabil veți vedea la ora jocului atitudinea jucătorilor”, a povestit antrenorul.

Marius Șumudică a prezentat concluziei ședinței generale de la CFR Cluj: „Vom vedea pe viitor ce își doresc oamenii din conducere”

În urma ședinței în care „Șumi” a fost reconfirmat în fața vestiarului, CFR a publicat un comunicat în care a asigurat că antrenorul va rămâne la echipă. Șumudică și-a pus în cap jucătorii importanți ai echipei, după ce i-a acuzat public la finalul jocului cu Steaua Roșie.

„Cred că ăsta e răspunsul. Un comunicat care nu poate decât să mă bucure, în momentul de față, care spune multe despre ce se întâmplă la CFR acum. Vom vedea pe viitor ce își doresc oamenii din conducere de la mine, ce pot să le ofer eu, ce pot să le ofere jucătorii.

În afară de acest rezultat negativ și rușinos, realizat la Belgrad, în rest în campionat am arătat forță, am arătat o echipă bine pregătită, care n-am avut probleme din punct de vedere fizic, în condițiile în care suntem echipa cu cele mai multe meciuri jucate din Europa”, a spus Șumudică.

Șumudică admite: „Pe orice antrenor rezultatele îl țin în funcție”

Antrenorul și-a amintit că a avut un moment similar și în Turcia și a fost păstrat la echipă, chiar dacă recunoaște și el că un comunicat nu oferă siguranță maximă.

„Dacă se dă un comunicat oficial clar din partea conducerii, cred că ăsta e comunicatul. Eu tot timpul am simțit susținere aici, n-am avut niciun fel de probleme cu nimeni din conducere, am stat de vorbă cu toți oamenii din conducere. N-am de ce să mă îndoiesc. Pe orice antrenor rezultatele îl țin în funcție. De aceea este un contract semnat, trebuie respectat. N-am ce să reproșez acestui club. Mi-a oferit condițiile necesare performanței și le mulțumesc pentru sprijin. Este important când cel din casa ta este aproape de tine.

Chiar dacă foarte multe lume din presă spune că în momentul când se dă un astfel de comunicat nu mai durează mult până la debarcare. Eu, în Turcia, am mai avut o perioadă asemănătoare, a ieșit bașcanul a spus că nu se pune problema și am mai continuat 8 luni de zile. Nu știu ce se va întâmpla. Fiecare antrenor este pus la zid în momentul când nu are rezultate”, a declarat antrenorul CFR-ului.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup