Marius Niculae, în linie dreaptă spre Dinamo. „Săgeată” e prima mutare făcută de Teja

Marius Niculae, în linie dreaptă spre Dinamo. "Săgeată" e prima mutare făcută de Teja

Crescut și format la Dinamo, Marius Niculae (33 de ani) se întoarce la clubul la care a cunoscut consacrarea. Vârful de atac reprezintă prima mutare pe care o face clubul patronat de Ionuț Negoiță de când banca tehnică a fost preluată de Mihai Teja, cel care l-a înlocuit pe Ionel Dănciulescu.

Potrivit DolceSport, „Săgeată” va semna la începutul acestei săptămâni și ar putea deveni și factor cu drept de decizie în cadrul staffului „câinilor”. „M-am înțeles tot timpul bine cu el, ar fi bine să facem cuplu în atac”, a declarat Marius Alexe pentru sursa mai-sus citată. În urmă cu două zile, cancan.ro a scris că fiul lui Constantin Niculae se înțelesese de principiu cu Ionuț Negoiță, iar decizia aducerii atacantului a fost generată și de faptul că Dinamo nu deține în acest moment un adevărat lider în vestiar.

Marius Niculae a debutat în Liga 1 la doar 16 ani, sub comanda lui Cornel Dinu. A făcut parte din una dintre cele mai bune linii ofensive din fotbalul românesc, de după Revoluție, la Dinamo, alături de Vlădoiu, Mutu și Mihalcea. A evoluat în două rânduri pentru gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare: între 1996-2001 și 2008-2012. 

  • La națională a marcat de 15 ori în 43 de partide
  • În carieră a mai jucat la Sporting Lisabona, Standard Liege, Mainz, Inverness, Kavala, Vaslui, Shandong, Hoverla și Șanliufarspor
  • E unul dintre jucătorii preferați ai lui Ladislau Boloni. Fostul selecționer a mizat în mandatul său la națională pe un grup de fotbaliști tineri din care mai făceau parte Rădoi, Ghioane și Codrea
  • Dinamo se află în acest moment pe locul 8, cu 26 de puncte după 17 etape scurse din Liga 1, la 17 lungimi de Steaua
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]