Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Marius Croitoru își distruge jucătorii după Academica Clinceni – FC Botoșani: „N-am văzut atâta nesimțire”. Cum îi va pedepsi

Marius Croitoru își distruge jucătorii după Academica Clinceni – FC Botoșani: „N-am văzut atâta nesimțire”. Cum îi va pedepsi

Răzvan Bucur
Marius Croitoru își distruge jucătorii după Academica Clinceni - FC Botoșani: „N-am văzut atâta nesimțire”. Cum îi va pedepsi

Marius Croitoru, antrenorul lui FC Botoșani, este foarte supărat după ce echipa sa a pierdut meciul cu Academica Clinceni, scor 3-4, după ce a condus în prima repriză cu 3-1.

Antrenorul anunță că își va „pedepsi” jucătorii pentru prestația din meciul jucat cu formația ilfoveană.

În urma acestui rezultat, Academica Clinceni rămâne pe ultimul loc din play-off, al șaselea din Liga 1, cu 29 de puncte, în timp ce FC Botoșani este pe locul 5, cu 31 de puncte.

Marius Croitoru, supărat foc după Academica Clinceni – FC Botoșani 4-3

Antrenorul formației din Moldova anunță că va schimba modul de pregătire al jucătorilor săi cu unul mult mai drastic, și își atenționează fotbaliștii că „vor plăti scump” pentru jocul din a doua repriză a meciului cu Academica Clinceni.

„Nu știu ce au spus jucătorii. Nu pot să cred că s-a întâmplat asta. N-am văzut așa ceva și sunt de 30 de ani pe terenurile de fotbal. N-am văzut atâta nesimțire, pentru că eu consider că am creat toate condițiile. Le-am făcut un program pentru un jucător profesionist de fotbal.

Sunt momente în care nici eu nu mai pot să țip de pe margine și mi-am propus să nu mai fac. Ce s-a întâmplat în seara asta este o palmă grea dată mie și celor care investesc în această echipă. Așa cum am știut să le fac un program bun, o să le fac și un program rău.

Nu iau decizii radicale după un meci. Nu aș putea să spun că asta e fața Botoșaniului. Vor avea de plătit și o vor face scump pentru ce au făcut în repriza a doua.

La cum a arătat jocul… e greșeala mea că am crezut în anumiți jucători pe care i-am lăsat pe teren”, a spus antrenorul lui FC Botoșani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]