Marius Croitoru, uimit de execuția „galactică” a lui Borja Valle: „Numai Hagi putea să facă așa ceva”

Redactor:
Răzvan Bucur
Marius Croitoru, uimit de execuția „galactică” a lui Borja Valle: „Numai Hagi putea să facă așa ceva”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Croitoru este supărat și uimit în același timp. Antrenorul lui FC Botoșani este dezamăgit de rezultatul obținut de echipa sa în „Ștefan cel Mare”, însă este surprins plăcut de execuția „galactică” a spaniolului Borja Valle, de la Dinamo, care a adus golul egalizator.

Borja Valle, noul jucător de la Dinamo, a înscris de la 60 de metri, în minutul 70, luând prin surprindere FC Botoșani. Golul lui Valle a adus scorul final pe tabelă, 1-1.

 Marius Croitoru: „Ce a reușit Borja Valle, la noi pe stadioane cam rar

„Sunt supărat pe echipa mea. Nu vreau să dezvolt. Am arătat acum, în a doua repriză, ca o echipă de acum 15 ani care venea să joace cu Dinamo. Am fost temători. Eu nu vreau ca echipa mea să fie temătoare. Când adversarul controlează jocul, avem o echipă temătoare și-a asta e o problemă.

Au controlat din minutul 45 până în 95. Îl felicit pe Cosmin Contra. Dinamo în a doua repriză a fost peste Botoșani.

Ce a reușit Borja… la noi pe stadioane cam rar. Numai Hagi putea să reușească așa ceva. Trebuie să ai minte fotbalistică. Trebuie să vezi balonul, dar trebuie să ai minte. Timpul de execuție fiind foarte scurt… înseamnă că ești un fotbalist mare.

Trebuie să mă liniștesc, că sunt trist. Păcat că am arătat așa, după o vacanță de două săptămâni. Mă gândesc cu frică la ceea ce va veni, pentru că echipa din Macedonia e foarte bună, credeți-mă”, a spus Marius Croitoru la flash-interviurile de după meci.

Totodată, Marius Croitoru a comentat zvonurile conform cărora Dinamo ar fi interesată de unii dintre jucătorii de la FC Botoșani.

„Mă bucur dacă o echipă precum Dinamo și un antrenor precum domnul Contra se uită la fotbaliștii mei, pentru mine e o mândrie. Dacă dinamo va redeveni ce a fost odată, m-aș bucura să am jucători la Dinamo. Să dea Dumnezeu să fie Dinamo așa din nou”, a adăugat contra la conferința de presă de după meci.

Dinamo – FC Botoșani 1-1

Dinamo București a remizat cu FC Botoșani, scor 1-1 (Borja Valle 70/ Isma Lopez 37 aut.), în etapa  a 3-a din Liga 1, iar formația din Ștefan cel Mare a ajuns la două puncte adunate în 3 partide și se află pe locul 11, dar poate fi depășită după această etapă de Clinceni, Sepsi OSK, Viitorul și Astra Giurgiu. De partea cealaltă, FC Botoșani este pe prima poziție, cu 7 puncte, cel puțin până la meciurile celor de la FCSB și Universitatea Craiova.

Răzvan Bucur / Redactor
Editor la ProSport.ro din 2019. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu 7 ani de experiență în presa online la publicații precum Realitatea, Libertatea și Mediafax. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele