Conducerea lui CFR Cluj a stat cu emoții: „Era o șansă ca Dan Petrescu să plece!”

Conducerea lui CFR Cluj a stat cu emoții: „Era o șansă ca Dan Petrescu să plece!”
Dan Petrescu reactioneaza in meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si CFR Cluj, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Orasenesc din Mioveni, duminica 17 octombrie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Marius Bilașco, directorul sportiv de la CFR Cluj, a dezvăluit că exista o șansă ca Dan Petrescu să părăsească echipa campioană în favoarea naționalei.

Recent, Dan Petrescu a oferit răspunsul mult așteptat după întâlnirea pe care a avut-o cu președintele Federației Române de Fotbal. Acesta a decis să refuze echipa națională și să rămână în Gruia.

Deși existau voci care spuneau că Dan Petrescu va fi noul selecționer al României, acesta a refuzat, dar conducerea clubului recunoaște că a avut ceva emoții în acest sens.

Marius Bilașco recunoaște că CFR Cluj a avut emoții în privința deciziei lui Dan Petrescu de a merge sau nu la echipa națională

Marius Bilașco a explicat că era pregătit, pe de-o parte, ca Dan Petrescu să accepte oferta sosită în partea Federației Române de Fotbal.

„Era o şansă (n.r. ca Dan Petrescu să accepte oferta FRF), ştiam că îşi doreşte, orice antrenor îşi doreşte să antreneze la naţională. Erau nişte lucruri care se întâmplau, a fost o discuţie cu patronul, sunt nişte acţionari acolo la Cluj, au avut nişte discuţii clare înainte de discuţia cu naţională.

Aşa cum îl ştiam pe Dan şi ceea ce se întâmplă la Cluj, are susţinere toatală din partea conducerii, toată lumea are încredere în capacitatea lui de a gestiona echipa. Trebuia să pună multe lucruri în balanţă, parcursul echipei care a fost impecabil. Afost o chestie pe care le-a spus o şi băieţilor, da, a discutat, nu se gândeşte, da 100% la CFR, vedem când se termină campionatul pentru că el vrea să aibă o discuţie cu patronul.

Discuţia cu patronul nu a fost legată numai de naţională, a fost unul dintre punctele discutate şi cred că a fost mult mai amplă. Ceea ce se întâmplă la club şi ce ne dorim să facem în continuare. (n.r. – S-a întâmplat ceva? Adică s-a răzgândit clubul iniţial clubul a zis că poate să plece fără clauză şi apoi că e nevoie de clauză?) Nu! Din ce ştiu eu, nicio secundă. Ştiu că patronul echipei şi-l doreşte foarte mult pe Dan în continuare, nu cred că s-a discutat de clauză, pentru că patronul şi-l dorea foarte mult pe antrenor”, a spus Marius Bilașco, potrivit Telekom Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Ambasadorul Franței, în tricoul Rapidului: „Bucureștiul e exact ca Marsilia”
Mediafax
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Boala AUTOIMUNĂ de care suferea Mădălina Apostol. Se temea că va rămâne invalidă!
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania