Mario Nicolae, categoric în cazul de dopaj al lui Magaye Gueye: „Dinamo va cere daune! Imaginea a fost pătată peste tot în lume”

Mario Nicolae, categoric în cazul de dopaj al lui Magaye Gueye: „Dinamo va cere daune! Imaginea a fost pătată peste tot în lume”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mario Nicolae, directorul sportiv al lui Dinamo, a oferit noi detalii despre situația lui Magaye Gueye, atacantul în vârstă de 30 de ani, suspendat după ce a fost prins dopat cu cocaină.

Magaye Gueye a fost deja audiat de către Agenția Națională Anti Doping, însă încă nu s-a luat o decizie în ceea ce îl privește. Momentan, fotbalistul francez este suspendat provizoriu.

Mario Nicolae a anunțat că Dinamo va cere daune pentru prejudiciul de imagine adus clubului de către Magaye Gueye.

Mario Nicolae, categoric în cazul de dopaj al lui Magaye Gueye

Oficialul clubului Dinamo a mai spus că Magaye Gueye se află acasă, în Franța, unde așteaptă decizia din partea Agenției Naționale Anti Doping. Până atunci însă, contractul fotbalistului este suspendat.

„Nu mai suntem aşa updatați, pentru că din punctul nostru de vedere, jucătorul este suspendat. Contractul lui este deocamdată suspendat, urmând ca în momentul în care vom avea o decizie finală să vedem şi noi ce măsuri vom lua împotriva lui, pentru că lucrurile nu vor rămâne aşa. Sa nu creadă cineva că doar s-a rupt contractul şi «Mulţumim, Magaye». Cu siguranţă Dinamo va cere ceva daune pentru imaginea creată în urma acestui scandal. Imaginea lui Dinamo a fost pătată peste tot în lume.

Este suspendat din momentul în care s-a dat prima decizie, din ce înţeleg a plecat de atunci în Franţa şi aşteaptă şi el împreună cu avocaţii lui. În ceea ce priveşte legătura între Dinamo şi Magaye, lucrurile sunt clare. Jucătorul este suspendat până când vom avea decizia organelor competente, urmând ca mai apoi clubul Dinamo să ia o decizie ce va face”, a spus Mario Nicolae, potrivit Realitatea Sportivă.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen