Marin Barbu aduce salvarea: „Au crescut șansele noastre. În meseria asta nu intri dacă nu esti rău și nu ai sânge”

Redactor:
Robert ZANFIR
Marin Barbu aduce salvarea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ceahlăul câștigă la Săgeata (2-0) și se detașează la cinci puncte de locurile retrogradării. Marin Barbu, aflat la primul meci pe banca nemțenilor, aduce prima victorie în șapte etape și Ceahlăul are motive de speranță. „Șansele noastre au crescut”, a declarat imediat după meci noul antrenor al Ceahlăului.

„Cunosc foarte bine această echipă, totul a fost de moral, avem o echipă destul de bună. Le-am spus că e o rușine să primim goluri din faze fixe. Băieții au înțeles jocul și cum trebuie să luptăm. În acest moment nu suntem salvați, avem nevoie de înca trei, patru puncte. În orice caz, șansele au crescut„, a declarat Marin Barbu la Digi Sport.

„În meseria asta nu intri dacă nu ești rău și nu ai sânge”

„Au văzut și jucătorii că se îngroașă gluma. Toate echipele sunt apropiate valoric și se poate întâmpla orice. Brașovul o poate bate pe Dinamo, așa cum Săgeata a câștigat la Galați. Se poate întâmpla orice. M-am temut, dar în meseria asta nu intri dacă nu ești „rău” și nu ai sânge”, a mai spus antrenorul.

Săgeata Năvodari a fost învinsă vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), de Ceahlăul Piatra Neamț, într-un meci din etapa a XXX-a a Ligii I.

Golurile au fost marcate de Marc ‘4 și Golubovici ’88.

Săgeata Năvodari: Panagopoulos – Peteleu, Popa, Munteanu, Lopez – Pană, Johnson – Tigoianu (Iordache ’57), Vezan, Deletici (Chițu ’74) – Guerra (Grigoraș ’90+2). Antrenor: Cătălin Anghel.

Ceahlăul Piatra Neamț: Jovici – Dumitraș, Marc, Ichim, Cazan – Constantinescu, Achim, Țepeș, Gheorghiu (Chitoșcă ’65) – Jula (Onciu ’77), Golubovici (Popadiuc ’90+2). Antrenor: Marin Barbu.

Cartonaș galben: Achim ’17

Arbitri: Istvan Kovacs (central) – Miclos Nagy, Florin Ungureanu (asistenți) – Horațiu Feșnic, Dan Dreve (adiționali) – Ionuț Bobe (rezervă)

Observatori: Silviu Bogdan, Mihai Stancu.

La meci au asistat aproximativ 300 de spectatori, între care și 30 de fani nemțeni.

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Anunț despre CARNEA DE PUI din magazine. Producătorii au spus care este ADEVĂRUL, de fapt
Anunț despre CARNEA DE PUI din magazine. Producătorii au spus care este ADEVĂRUL, de fapt
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup