Marian Cisovsky: „Suporterii Timișoarei au fost fantastici!”

Marian Cisovsky:
  • Publicat:
  • Actualizat:

După antrenamentul de refacere de ieri-dimineață, slovacul și-a urcat soția și fiica în mașină și a plecat imediat spre Bratislava. „E aproape, sunt 500 de kilometri și fac 4-5 ore”, a mărturisit Cisovsky zâmbind, cu cele trei mingi în brațe.

Cum e să dai două goluri campioanei?
Toată echipa a făcut un meci foarte bun, a fost stadionul plin, am avut susținere și s-a terminat și cu o victorie. Toți factorii au fost fantastici. Sunt bucuros că am reușit să am o evoluție așa de bună într-un asemenea meci.

Cum te-ai adaptat așa de ușor la Timișoara?
Datorită condițiilor de aici. Înțeleg antrenorul și am colegi și oameni în cadrul clubului care mă ajută. Aici sunt foarte mulți jucători de calitate și sunt bucuros că sunt în aceeași echipă cu mine.

Ce știai de România înainte să vii aici?
Când eram la Zilina am jucat un tur preliminar împotriva lui Dinamo, care ne-a eliminat. Știam că aici este un campionat puternic, iar acum văd că este și echilibrat.

În 2007 ai fost aproape de un transfer la Boavista?

Clubul nu mi-a dat voie să plec și acolo s-a încheiat tot. Nu s-a mai concretizat.

Suporterii au spus și înainte de meciul cu CFR că ești cel mai bun transfer din ultimii ani.

Sunt bucuros că mă simpatizează și că sunt atât de bine văzut de ei. Dorința mea e să le întăresc cu fiecare meci impresia lăsată. Pentru asta am venit aici, să ajut echipa.

Transfer cu cântec

Adus în vară de la Artmedia Bratislava, Cisovsky îi costă pe timișoreni în jur de 500.000 de euro. După ce s-au înțeles cu slovacii să eșaloneze plata pentru jucător în mai multe rate, bănățenii au „uitat” să înceapă să le achite, motiv pentru care Artmedia, aflată în gravă criză financiară, a început să facă presiuni la UEFA pentru achitarea datoriei.

16 goluri a marcat în ultimele trei sezoane Cisovsky, 13 la Bratislava, în doi ani, și trei la Timișoara, în doar șase meciuri

120 de mii de euro pe sezon este salariul lui Marian Cisovsky, jucătorul fiind dorit de la venirea lui Uhrin la Timișoara

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Ungaria se UNEȘTE cu România. Moment istoric. S-a aprobat chiar azi, 25 aprilie
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…