Mărgăritescu a revenit la antrenamente!** Andone vrea să-l titularizeze cu Steaua

Mărgăritescu a revenit la antrenamente!** Andone vrea să-l titularizeze cu Steaua
  • Publicat:
  • Actualizat:

Andrei Mărgăritescu a revenit, de ieri, lângă colegii săi. După
ce timp de aproximativ 24 de ore echipamentul cu emblema alb-roșie
i-a servit doar pentru a defila cu sau fără cătușe la mâini, ieri a
revenit la ocupația de bază: fotbalul. „China” a fost întâmpinat
călduros de către colegi, iar la antrenamentul care a început la
ora 17:00 s-a pregătit lângă cei care au jucat mai puțin sau deloc
în Cupă.

Fără să vrea și cu siguranță într-o conjunctură de coșmar,
Andrei Mărgăritescu a ajuns cel mai mediatizat fotbalist al lui
Dinamo în ultimele trei zile. La mai puțin de 24 de ore după ce a
fost eliberat din arestul Poliției, mijlocașul de 31 de ani își
parca mașina la ușa vestiarului din „Ștefan cel Mare”.

Povești ca la
gura…”vestiarului”

Ajuns în jurul orei 15:00, când colegii săi abia decolaseră de la
Cluj, „China” a așteptat cuminte în vestiar alături de Gabi Torje.
După mai bine de un ceas, la stadion a ajuns și autocarul care-i
aducea pe Dănciulescu, Alexe, Cătălin Munteanu și ceilalți
dinamoviști. Revederea cu colegul Mărgăritescu a fost una
călduroasă și, pe alocuri, amuzantă.

Cu două zile înainte reușise să-i sperie serios pe colegii săi.
Străinii, cei care nu înțelegeau mare lucru, erau cei mai
bulversați de imaginile la care fuseseră martori pe aeroport sau pe
care le vedeau la televizor. Cel mai afectat era însă Cătălin
Munteanu, cel mai bun prieten al lui Mărgăritescu și cel ce-i va fi
naș de cununie la vară. Ieri, însă, a fost loc doar de zâmbete.
„«China», pericol public! Așa trebuie să-ți zică ție, frate”, l-au
tachinat colegii. Apoi, în timp ce se schimbau pentru antrenament,
Mărgăritescu a avut timp să le povestească pățaniile prin care a
trecut. „Nu a fost chiar atât de groaznic precum îmi imaginam, iar
oamenii s-au purtat foarte frumos cu mine. Nu că m-aș întoarce, dar
să știți că nu e iadul pe pământ”, a fost descrierea pe care un
Mărgăritescu relaxat a făcut-o colegilor în vestiar.

Titular cu
Steaua?

Profitând de situația în care a fost implicat fotbalistul său, Ioan
Andone se gândește să-l titularizeze pe Mărgăritescu chiar luni, pe
Ghencea. Tehnicianul speră ca mijlocașul să fie ultramotivat și, în
plus, poate reprezenta și elementul surpriză, la care rivalii nu
s-ar aștepta. Această variantă pare foarte plauzibilă, mai ales în
tangență cu alt gând al lui Andone, acela de a folosi, ca și la
Galați, sistemul 4-3-3, cu trei mijlocași centrali. În acest modul,
linia de atac ar fi una explozivă: Alexe – Dănciulescu – Torje.



105.000 de euro și inculpații sunt liberi!

Cazul lui Andrei Mărgăritescu, reținut pentru 24 de ore în dosarul
furtului unei mașini de lux, își continuă cursul firesc. Conform
unor mărturii din anturajul procurorilor, dacă cei șașe inculpați
vor plăti 105.000 de euro în cel mai scurt timp (sumă care
reprezintă pagubele create), aceștia vor beneficia de aceeași
decizie ca și „China”, adică eliberarea din arest. „S-a ajuns la o
înțelegere ca persoanele acuzate de fraudă să plătească cu 35.000
de euro mai puțin decât evaluarea inițială a mașinii (n.r. –
140.000 de euro), urmând să fie eliberați, dar ancheta va continua.
Vor face rost de bani!”, au dezvăluit sursele ProSport.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…